2024-05-08 06:02

Horia Grigorescu pleacă din fruntea Poștei Române. Cine îi ia locul?

 |  15:04
Horia Grigorescu pleacă din fruntea Poștei Române. Cine îi ia locul?

Horia Grigorescu a anunțat vineri că pleacă de la conducerea Poştei Române, motivând nevoia unei noi provocări profesionale în zona de business şi juridică. În locul acestuia va veni Valentin Ştefan.

”Astăzi, 11 iunie 2021, vreau să anunţ faptul că are loc tranziţia managementului executiv al Poştei Române, predând astfel ştafeta din poziţia de director general domnului Valentin Ştefan. Îi doresc, pe această cale, să aibă parte de un mandat eficient, plin de realizări, care să ducă la bun sfârşit reformele demarate în Poşta Română, asigurându-l totodată de întregul suport în perioada de tranziţie. Această decizie vine în contextul în care am simţit nevoia unei noi provocări profesionale în zona de business şi juridică, având sentimentul că obiectivele pe care mi le-am propus la acceptarea mandatului de director general au fost îndeplinite în mare măsură”, se arată în mesajul transmis de Horia Grigorescu.

El afirmă că, pe lângă faptul că societatea s-a confruntat cu criza generată de pandemia COVID, care a avut ramificaţii complexe, atât de natură economică, de business, cât şi socială, a reuşit în această perioadă plină de provocări să ”stabilizeze economic compania, luând toate măsurile ce s-au impus, indiferent cât de dificile au fost de luat astfel de decizii, încheind anul 2020 cu un profit de aproximativ 33 de miloane lei, luna mai a anului 2021 indicând trend-ul favorabil şi pentru această perioadă, având un profit de aproximativ 14 milioane lei la 5 luni de zile”.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE