2024-04-26 11:39

Directorul CNAIR amenință constructorul de pe lotul 3 al A0 Sud

 |  18:31
Directorul CNAIR amenință constructorul de pe lotul 3 al A0 Sud

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, avertizează că evoluţia este extreme de slabă pe lotul 3 al A0 Sud. Constructorul a ajuns doar la 18% progres fizic.

”Evoluţie slabă pe lotul 3 al A0 Sud! Constructorul grec, Aktor, a ajuns doar la 18% progres fizic, în condiţiile în care ar fi trebuit să depăşească la aceasta dată 40%”, a scris, vineri, pe Facebook, directorul CNAIR.  

Cristian Pistol admite că se vede totuşi o mică îmbunătăţire a activităţii din şantier în ultimele două luni.  ”Nu este însă suficient pentru ca lucrările pe acest lot să intre în normal. Nu au reuşit până acum să recupereze întârzierile anterioare, iar mobilizarea slabă arată că nu au ieşit de sub riscul acumulării unor noi întârzieri. Le-am atras atenţia că urmează să eliberăm o nouă serie de certificate negative intermediare, iar cu actuala abordare a contractului, se vor afla pe această listă. Le-am mai transmis că dacă vor continua în acest ritm, vom rezilia contractul, cu toate sancţiunile care decurg de aici: reţinerea garanţiei de bună execuţie şi interdicţia participării la licitaţii publice timp de 3 ani”, a mai transmis Pistol.  

Segmentul Sud al autostrăzii A0 este împărţit în trei loturi, pentru care au fost anunţaţi câştigătorii licitaţiilor în aprilie-mai 2019. Lotul 3, DN6 - A1, 17,97km, este contruit de Aktor SA, preţ de 853.422.022,52 lei fără TVA, termen de execuţie 42 de luni. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-09-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE