2024-05-07 20:40

Anunț BNR: Cauza principală pentru creșterea INFLAȚIEI

 |  18:21
Anunț BNR: Cauza principală pentru creșterea INFLAȚIEI

Șocurile globale sunt de vină pentru înrăutățirea perspectivei inflației, consideră BNR, potrivit căreia aceasta va continua să crească până spre finalul anului 2022.

Rata anuală a inflaţiei va continua probabil să mai crească până spre finele anului curent, dar într-un ritm vizibil încetinit, iar responsabile de înrăutăţirea suplimentară a perspectivei apropiate a inflaţiei sunt tot şocurile globale pe partea ofertei, potrivit minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din 5 octombrie 2022.

”În ceea ce priveşte evoluţiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că, potrivit noilor evaluări, rata anuală a inflaţiei va continua probabil să mai crească până spre finele anului curent, dar într-un ritm vizibil încetinit, urcând astfel peste valorile în descreştere uşoară previzionate pe orizontul scurt de timp în cea mai recentă prognoză pe termen mediu. S-a reamintit că prognoza din august anticipa plafonarea în trimestrul III şi intrarea ulterioară a ratei anuale a inflaţiei pe o traiectorie descrescătoare, graduală timp de trei trimestre, însă relativ alertă apoi, implicând plasarea acesteia la 13,9 la sută în decembrie 2022, dar uşor sub punctul central al ţintei la finele orizontului prognozei", se spune în minuta BNR.

Responsabile de înrăutăţirea suplimentară a perspectivei apropiate a inflaţiei sunt tot şocurile globale pe partea ofertei, au subliniat membrii Consiliului, observând că determinanţii majori continuă să fie dinamicile mai mari anticipate a fi consemnate în lunile următoare de preţurile gazelor naturale şi energiei electrice - inclusiv în condiţiile modificării caracteristicilor schemei de plafonare a preţurilor la energia electrică - precum şi de preţurile alimentelor, sub influenţa creşterii ample a cotaţiilor mărfurilor agroalimentare, pe fondul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor instituite, dar şi al secetei prelungite şi extinse la nivel european din această vară.

BNR menţionează că influenţe suplimentare sunt aşteptate şi de pe segmentul preţurilor administrate, în timp ce efecte de bază dezinflaţioniste, dar relativ modeste, se vor manifesta inclusiv pe segmentul combustibililor, dată fiind şi recenta prelungire a schemei de plafonare a preţurilor carburanţilor.

Conform BNR, s-a sesizat că, în aceste condiţii, efectele inflaţioniste adiţionale - directe şi indirecte - ale şocurilor globale pe partea ofertei vor continua să afecteze, în perspectivă apropiată, atât evoluţia componentelor exogene ale IPC, cât şi dinamica inflaţiei de bază, cu o intensitate ceva mai mare decât s-a prezumat în august, însă mult diminuată în raport cu prima parte a anului.

De asemenea, s-a convenit, totodată, că impactul exercitat de schemele de plafonare şi compensare a preţurilor la energie şi combustibili rămâne dificil de previzionat şi că balanţa integrală a riscurilor la adresa perspectivei inflaţiei induse de factorii pe partea ofertei continuă să fie dominată de riscuri în sens ascendent, cel puţin pe termen scurt, în contextul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor asociate, precum şi pe fondul secetei din acest an, fiind totuşi posibile şi corecţii descendente relativ mai pronunţate ale cotaţiilor unor mărfuri, incluzându-le pe cele agroalimentare, precum şi ameliorări ceva mai evidente în lanţuri globale de producţie şi aprovizionare.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-10-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE