2024-05-05 04:02

Agenția Fitch avertizează că ROMÂNIA ar putea intra în RECESIUNE tehnică. Ce înseamnă asta?

 |  18:00
Agenția Fitch avertizează că ROMÂNIA ar putea intra în RECESIUNE tehnică. Ce înseamnă asta?

Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al României la „BBB minus” cu perspectivă negativă. Aceasta reprezintă ultima notă din categoria „investment-grade” (recomandat pentru investiţii). Renumita agenție avertizează asupra riscului de recesiune tehnică, în prima parte a anului viitor. Pe de altă parte, agenția remarcă punctul forte al țării noastre ca fiind dependența energetică redusă față de Rusia.

Ratingul României „BBB minus” este susţinut de apartenenţa la Uniunea Europeană şi fluxurile de capital din UE care sprijină investiţiile şi macrostabilitatea, şi PIB-ul per capita, indicatorii privind guvernanţa şi dezvoltarea umană, care sunt peste cele ale altor state care beneficiază de un rating din categoria „BBB”.

Însă acestea sunt contrabalansate de un deficit bugetar şi un deficit de cont curent mai ridicate comparativ cu deficitele altor ţări, de performanţe scăzute privind consolidarea bugetară şi rigidităţi ridicate ale bugetului, şi o poziţie de debitor extern net relativ ridicată, informează Fitch, preluată de Agerpres.

Perspectiva negativă reflectă riscurile de evoluţie negativă provocate de războiul din Ucraina şi criza energiei din Europa asupra performanţei economice, fiscale şi externe a României, agravată de perspectivele de creştere ale zonei euro mult mai slabe şi de condiţiile externe de finanţare mult mai dificile decât la momentul precedentei analize a ratingului, în aprilie. Aceste riscuri sunt agravate de obiectivele politice concurente care stau la baza dezechilibrelor macroeconomice persistente. Perspectiva negativă reflectă, de asemenea, incertitudinile continue privind implementarea politicilor care să vizeze combaterea dezechilibrelor fiscale structurale pe termen mediu, în pofida progreselor din acest an, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară. Fitch estimează o reducere a deficitului fiscal în 2022 la 6,4% din PIB, în linie cu ţintele bugetare într-o mare măsură, în urma performanţei solide pe partea veniturilor. Creşterea cheltuielilor a fost mai atenuată în urma majorărilor moderate de pensii şi salarii, dar a început să accelereze, ducând la efecte negative asupra preţurilor la bunuri şi servicii şi la măsuri suplimentare de sprijin.

Deficitul bugetar ar putea să scadă la 5,5% din PIB în anul 2023

Agenţia se aşteaptă la un cadru fiscal mai dificil în 2023, în contextul creşterii mai lente şi a cererii pentru cheltuieli mai ridicate, ceea ce ar putea reduce transparenţa fiscală. Până acum schemele de sprijin pentru energie, care includ plafonări la electricitate şi gaze pentru gospodării şi, într-o măsură mai mică, pentru firme, sunt planificate să fie finanţate din taxele excepţionale, cu un impact limitat asupra bugetului, dar nu poate fi exclus mai mult sprijin direct. Fitch se aşteaptă ca deficitul să scadă la 5,5% din PIB în 2023 şi la 4,7% din PIB în 2024, în special în urma îmbunătăţirii graduale a colectării veniturilor, în linie cu reforma fiscală aprobată în trimestrul doi din 2022 pentru reducerea lacunelor şi majorarea unor taxe.

Economia României ar putea intra în „recesiune tehnică” în primul trimestru din 2023. Conform Fitch, economia ar urma să înregistreze un avans de 6,2% în 2022, una dintre cele mai ridicate rate de creştere din UE, datorită performanţei solide din primele două trimestre ale anului. Creşterea este condusă de constituirea stocurilor (evoluţie care s-ar putea modifica în următoarele trimestre), dar şi de consumul privat solid, în pofida războiului din Ucraina.

 Cu toate acestea, agenţia se aşteaptă ca inflaţia ridicată, majorarea dobânzilor şi mediul extern mai slăbit să ducă la o încetinire rapidă a creşterii PIB-ului în următoarele trimestre, fiind posibilă intrarea economiei într-o recesiune tehnică în primul trimestru din 2023.

Presiunile provocate de costul substanţial al energiei a determinat Fitch să previzioneze un avans al economiei de doar 1,6% în 2023, şi o redresare la 3,7% în 2024, stimulată de investiţiile publice legate de fondurile europene.

Perspectivele macroeconomice pe termen scurt sunt afectate de riscuri negative semnificative, în special în urma impactului costurilor mai ridicate cu energia în Europa. România este una dintre ţările cel mai puţin expuse din Europa Centrală şi de Est (CEE) la comerţul cu energie cu Rusia, având una dintre cele mai mari capacităţi interne de producere a gazelor din Europa. Aceasta, combinată cu umplerea capacităţilor de stocare, înseamnă că în următoarele luni riscul întreruperii aprovizionării cu gaze în iarnă este scăzut.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-10-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE