2024-05-19 14:58

Un preot care știa că are COVID a ținut o slujbă, două botezuri și o înmormântare

 |  15:00
Un preot care știa că are COVID a ținut o slujbă, două botezuri și o înmormântare

Polițițtii s-au autosesizat și au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce un preot care știa că are COVID a ținut o slujbă, două botezuri și o înmormântare.

În cauză este vorba despre preotul Ioan Șopterean, care slujește la o biserică din cartierul Micești. Acesta ar fi fost confirmat cu COVID, sâmbătă seara, pe 30 octombrie, la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia. Acesta ar fi fost testat rapid și el și soția sa, iar rezultatul pozitiv ar fi fost comunicat după testare.

Și parcă nu se întâmplase nimic, preotul ar fi ținut slujba de duminică, două botezuri și a participat și la o înmormântare, chiar dacă trebuia să fie în izolare.

„Ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații legate de prezența fizică la sfintele slujbe a preotului Ioan Șopterean, paroh al parohiei Micești, în contextul confirmării infectării sale cu Covid-19, Arhiepiscopia Alba Iuliei a demarat o anchetă internă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a petrecut această situație regretabilă. Ca de fiecare dată, Arhiepiscopia Alba Iuliei reiterează recomandările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la respectarea măsurilor de precauție și protecție sanitară și a dispozițiilor autorităților competente, îndemnând clerul și credincioșii să sporească rugăciunile pentru sănătate și pentru oprirea pandemiei”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Alba Iuliei, pentru Alba24.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-11-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE