2024-05-03 23:58

SURSE. Percheziții la ISU Cluj într-un dosar de CORUPȚIE

 |  18:30
SURSE. Percheziții la ISU Cluj într-un dosar de CORUPȚIE

Procurorii DNA au efectuat marți percheziţii în şase locaţii din judeţul Cluj într-un dosar privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie comise în perioada 2021-2022.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că printre cele şase locaţii în care au descins anchetatorii s-a aflat şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.

Potrivit unui comunicat al DNA, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, s-au efectuat percheziţii în şase locaţii, din care una reprezintă sediul unei instituţii publice din municipiul Cluj, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale de pe raza judeţului Cluj.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2021-2022", se precizează în comunicatul DNA.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-11-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE