2024-05-05 19:58

UPDATE. Primarul Iașiului, Mihai Chirica, suspendat din funcție de DNA!

 |  14:33
UPDATE. Primarul Iașiului, Mihai Chirica, suspendat din funcție de DNA!

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub urmărire de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată şi instigare la uzurparea funcţiei, într-un dosar legat de construirea ilegală a unui bloc. Edilul a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, timp în care nu are voie să exercite funcţia de primar.

UPDATE 15.13. "În funcţie de decizia instanţei, voi decide ce voi face în continuare. Cert este că voi apela la toate argumentele şi la toate prevederile legale pentru a-mi dovedi nevinovăţia în această speţă şi în toate celelalte cazuri în care mi-au fost aduse acuzaţii. Nu voi abdica de la principiile pe care le-am promovat, nu voi înceta să cred în valorile democraţiei şi statului de drept, nu voi renunţa să îmi fac datoria de cetăţean ales al ieşenilor!", a declarat primarul Mihai Chirica. Până la reluarea atribuţiilor, acestea vor fi exercitate de către viceprimarul Daniel Juravle.

"În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 106/VIII/3 din 26 ianuarie 2022, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 4 februarie 2022, faţă de inculpatul Chirica Mihai, la data faptelor şi în prezent primar al municipiului Iaşi, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi instigare la uzurparea funcţiei", a anunţat DNA.

În acelaşi dosar, a fost pus sub urmărire penală şi Gabriel Vasile Harabagiu, la data faptelor viceprimar al municipiului Iaşi, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi uzurparea funcţiei. Potrivit DNA, în cauză, există date şi probe care conturează starea de fapt, potrivit căreia, cei doi, în exercitarea funcţiilor, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iaşi.

Concret, este vorba de un bloc, care ar fi fost construit şi intabulat ilegal, cu mai multe niveluri faţă de cele prevăzute în autorizaţie, iar suprafaţa imobilului este mai mare decât cea din autorizaţie, fiind încălcat planul urbanistic zonal. Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii şi al unor funcţionari din cadrul autorităţii publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcţiei, datat 10 octombrie 2018, emis de Municipiul Iaşi.

Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existenţa, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcţiei, a trei variante diferite din punct de vedere al conţinutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având acelaşi număr de înregistrare şi aceeaşi data, scrie Agerpres. Conform DNA, emiterea certificatului a creat, pentru societatea beneficiară, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară şi de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-02-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE