2024-05-04 03:41

Medicul care și-a ținut părinții în spital peste 1.200 de zile a fost DEMIS

 |  11:15
Medicul care și-a ținut părinții în spital peste 1.200 de zile a fost DEMIS

Şefa clinicii de Dermatovenerologie din cadrul Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi, dr. Laura Gheucă Solovăstru, a fost concediată. Părinții medicului au fost internați 1.229 de zile, cumulat, pe parcursul a şase ani.

Managerul Spitalului "Sf. Spiridon", prof. univ. dr. Daniel Vasile Timofte, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că s-a decis încetarea exercitării atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei de medic şef al Secţiei Clinice Dermatovenerologie de către prof. univ. dr. Laura Gheucă Solovăstru şi preluarea acestora de către dr. Alina Stincanu.

Decizia a fost luată după ce o comisie a constatat că medicul Laura Gheucă Solovăstru şi-a internat părinţii în clinica pe care o conducea, în loc să îi interneze la o secţie de paliaţie.

Raportului comisiei arată că în perioada 2016 - 2022, pacientul Nicolae Solovăstru a avut 20 de spitalizări, între 15 şi 85 de zile, însumând 927 de zile, trei reinternări fiind la distanţă de două - trei zile. De asemenea, în perioada 2016 - 2022, pacienta Rodica Solovăstru a avut 12 spitalizări, între 3 şi 47 de zile, însumând 302 zile.

"Spitalizările prelungite şi repetate nu se justificau după diagnosticul principal de internare într-o secţie clinică a unui spital de urgenţă. Ca diagnostic principal de internare predomina urticaria acută şi cronică acutizată la alimente sau antiinflamatoare, fără a se efectua teste alergologice sau fără a fi susţinut de prezenţa eozinofilelor crescute sau de imunoglobulina IgE, reprezentând asftel o neconformitate cu protocolul de diagnostic şi tratament al urticariei alergice", precizează prof. univ. dr. Daniel Vasile Timofte.

Potrivit comunicatului citat, comorbidităţile cronice ale pacientului bărbat sunt hipertensiune arterială, fibrilaţie atrială, AVC sechelar, hemipareză stânga, diabet zaharat. De asemenea, pacientul este purtător cronic de sondă urinară. Cu excepţia unui episod de decompensare cardiacă şi pneumonie SARS-CoV-2, a necesitat 17 zile de îngrijiri în ATI. "Ar fi putut fi manageriate mai adecvat într-un serviciu de paliaţie sau geriatrie", se precizează în comunicatul de presă.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-11-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE