În dimineaţa zilei de sâmbătă, doi suspecţi ai dublului asasinat din zona Moară de Vânt a municipiului Iaşi au fost ridicaţi pentru a fi conduşi la audieri. Cei doi bărbați se aflau în cartierul Tudor Vladimirescu.
Cadavrele tinerilor au fost deja ridicate și duse la IML Iași, pentru a se efectua necropsia și a se stabili cauzele deceselor.
Momentan nu se cunoaște cu exactitate ce a dus la tragedie, iar ipoteza asasinatului a fost luată în calcul de la început de către anchetatori, potrivit BZI.ro.
Tinerii, un marocan și o româncă, erau studenți la Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași. Locuința în care au fost gășiti morți era închiriată. Potrivit unor surse ale BZI.ro, trupurile acestora ar fi incendiate.
"Au fost găsiţi în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă. Au leziuni traumatice care indică faptul că au fost ucişi şi li s-a dat foc. Cadavrele aparţin unor tineri, el în vârstă de aproximativ 24 de ani, ea de aproximativ 21 de ani. S-ar părea că el este din Maroc. Se presupune identitatea victimelor, însă aceasta trebuie confirmată de rudele acestora. Ancheta e în curs de desfăşurare", a declarat prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Mihaela Apostol.