2024-05-04 09:34

Fostul consilier personal al lui Petre Daea, avere nejustificată de sute de mii de euro

 |  14:14
Fostul consilier personal al lui Petre Daea, avere nejustificată de sute de mii de euro

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi în cazul fostului consilier personal al lui Petre Daea la Ministerul Agriculturii, în perioada Guvernului Dăncilă. În cazul acestuia s-a constatat o diferenţă nejustificată între veniturile obţinute şi avere, de aproximativ 200.000 de euro.

”Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 188.193 Euro între averea dobândită şi veniturile realizate de către AMARANDEI MIHAI, în perioada exercitării funcţiei publice. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către AMARANDEI MIHAI, în perioada exercitării funcţiei publice”, anunţă marţi ANI, identificându-l pe Amarandei ca ”fost Consilier personal la Cabinetul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării rurale”.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-11-22



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE