2024-05-05 00:39

Elena Udrea află astăzi dacă se întoarce la ÎNCHISOARE sau nu. Pronunțare în dosarul Gala Bute

 |  12:13
Elena Udrea află astăzi dacă se întoarce la ÎNCHISOARE sau nu. Pronunțare în dosarul Gala Bute

Elena Udrea ar putea afla azi dacă se întoarce la închisoare sau nu. Judecătorii de la Instanța Supremă dau decizia pe contestaţia în anulare formulată de Udrea la decizia de condamnare în dosarul Gala Bute. Decizia definitivă din 2018 dată de Instanţa Supremă prevedea 6 ani de închisoare pentru Elena Udrea.

La ultimul termen al procesului Gala Bute, cel de luni, 4 aprilie, procurorul DNA pledant a suținut în fața completului, în consens cu avocații și inculpații, admiterea contestației în anulare a celor condamnați pentru corupție.

Asta ar fi înseamnat desființarea sentinței și rejudecarea apelului, informeaza Antena 3.

Miercuri, Direcția Națională Anticorupție a anunțat, însă, că solicită judecătorilor de la Înalta Curte să aplice decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene sau să respingă toate contestațiile în anulare formulate în procesul „Gala Bute”. 

Judecătorii au rămas în pronunțare pentru astăzi, când au la îndemână trei soluții posibile:

- reînființarea deciziei definitive din 2018,

- admiterea contestațiilor în anulare și retrimiterea dosarului spre rejudecare, de la fond,

- rejudecarea apelului la un nou complet de cinci judecători. 

Evident, este posibilă și o nouă amânare.

Dacă ICCJ va admite contestația în anulare, o să fie rejudecat apelul. Dacă nu, decizia inițială rămâne definitivă iar Elena Udrea va trebui să execute pedeapsa de 6 ani de închisoare.

Înalta Curte: Elena Udrea, condamnată la 6 ani, în iunie 2018.  Rudel Obreja, cinci ani de închisoare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o pe Elena Udrea, în iunie 2018, la șase ani și patru luni de închisoare în Dosarul Bute. Sentința a fost definitivă. Rudel Obreja a primit și el cinci ani de închisoare.

Anchetatorii au solicitat, totodată, condamnarea fostului ministru al Economiei Ion Ariton, achitat de instanţa de fond pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite. 

Cu privire la Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Marius Botoroagă, condamnaţi cu suspendare în primă instanţă, procurorul a cerut stabilirea de pedepse cu executare. 

Pe 29 martie 2017, Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare cu executare în dosarul "Gala Bute" pentru luare de mită şi abuz în serviciu. 

În acelaşi dosar, Rudel Obreja, fost preşedinte al FRB, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare. Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite. 

Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, a primit un an şi şase luni cu suspendare, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, trei ani de închisoare cu suspendare, şi Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme, doi ani şi şase luni cu suspendare. 

ÎCCJ a mai decis atunci ca fostul ministru Elena Udrea să plătească aproape 3 milioane de euro despăgubiri. 

Instanţa a mai dispus ca Rudel Obreja să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente, SC Euro Box Promotion SRL (fostă SC Europlus Computers SRL), către Ministerul Finanţelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, i se confiscă suma de 3.000.000 lei. 

Potrivit DNA, Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea. 

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja). 

Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la 'Gala Bute', prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-04-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE