2024-05-05 16:18

Două tinere din Galaţi, RĂPITE sub ochii îngroziţi ai rudelor

 |  21:18
Două tinere din Galaţi, RĂPITE sub ochii îngroziţi ai rudelor

Răpire ca-n filme aseară la Galaţi. Două tinere au fost luate cu forţa dintr-un apartament, chiar sub ochii mamei uneia dintre ele. Agresorii: doi indivizi, care ar face parte dintr-o reţea internaţională de carne vie.

Şi fetele şi răpitorii au fost daţi în urmărire în toată ţara şi au fost căutaţi noaptea trecută. Astăzi, victimele şi suspecţii au fost găsiţi într-un hotel din Bucureşti. Suspecţii voiau să le ducă în Olanda, de unde fetele se întorseseră în urmă cu o săptămână.

Aproape de miezul nopţii, o femeie a sunat la 112 şi a anunţat disperată că fiica sa, de 27 de ani, şi nepoata, de 24 de ani, tocmai fuseseră răpite din casă.

Totul s-a petrecut în oraşul Galaţi. Mai mulţi indivizi au intrat cu forţa într-un apartament şi le-au luat pe cele două fete. Le-au urcat cu forţa într-o maşină şi au demarat în trombă.

Femeia care a sunat la 112 le-a povestit poliţiştilor că în momentul în care atacatorii au intrat în apartament a fugit de frică. Poliţiştii gălăţeni au dat alarma în tot judeţul şi au început verificările. Au aflat că maşina folosită de indivizi abia fusese închiriată din aeroport, cei doi abia întorcându-se în ţară.

Potrivit unor surse, aceştia ar fi venit din Olanda. Din aceeaşi ţară, de unde cele două victime se întorseseră în urmă cu o săptămână, şi unde ar fi practicat prostituţia, potrivit Antena 3.

Cel mai probabil, suspecţii făceau parte din reţeaua care le-ar fi traficat pe fete peste graniţă, iar intenţia lor era să le transporte înapoi împotriva voinţei lor.

Poliţiştii gălăţeni aveau informaţii despre ora şi zborul care i-ar fi dus înapoi pe toţi patru în Olanda. Şi au transmis datele colegilor din Bucureşti care depistaseră maşina în parcarea unui hotel din sectorul 2 al Capitalei. Aici, indivizii închiriaseră două camere doar pentru o noapte.

Când au ieşit din hotel, gata să plece spre Aeroportul Otopeni, toţi au fost puşi la pământ. Ancheta e în plină desfăşurare pentru lipsire de libertate.

Sursă foto: Unsplash


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-07-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE