2024-04-27 02:41

DOSARE PENALE în Timiș: mai mulți FLOTANȚI decât localnici

 |  20:15
DOSARE PENALE în Timiș: mai mulți FLOTANȚI decât localnici

Poliţiştii timişeni au deschis două dosare penale pe numele unor persoane din două localităţi rurale, pentru fals în declaraţii, care au cazat în spaţiile lor locative zeci de persoane, pentru a li se face viză de flotant şi care vor avea drept de vot.

Subprefectul de Timiş, Mircea Băcală, a precizat, pentru AGERPRES că a primit o informare legată de numărul de flotanţi la nivelul judeţului Timiş, la nivelul datei de 12 septembrie, care i-a atras atenţia din start asupra numărului de flotanţi din cele două localităţi mici, Bara şi Secaş.

"Am constatat că în respectivele localităţi, dacă se prezintă toată lumea la urne, cei de pe lista electorală permanentă plus flotanţii, nu vom putea asigura dreptul la vot pentru că nu vom avea suficiente buletine de vot. În fiecare an electoral existau acolo aceleaşi probleme, pentru că în jurul prânzului nu mai existau buletine de vot. Ca să nu se repete situaţia, am informat Biroul electoral de circumscripţie din Bara şi Secaş şi Biroul Electoral Judeţean şi s-a decis tipărirea unui număr suplimentar pentru cele două localităţi", a afirmat Mircea Băcală.

Potrivit acestuia, în fiecare din cele două sate sunt circa 200 de localnici şi peste 300 de flotanţi.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE