2024-04-27 04:43

Cum vrea Nicușor Dan să deblocheze cât mai repede conturile Primăriei Capitalei

 |  15:26
Cum vrea Nicușor Dan să deblocheze cât mai repede conturile Primăriei Capitalei

Primăria Capitalei studiază toate posibilitățile pentru a-și debloca cât mai rapid conturile, pentru a putea face plăți pentru investiții. Edilul Nicușor Dan vrea să-i ofere lui Costică Constanda câteva terenuri pe care le deține instituția, pentru a acoperi o parte din datoria de 120 milioane de euro pe care instituția o are către acesta.

Terenurile ar acoperi însă doar o parte din datorie, restul urmând să fie eșalonată. Pentru a da terenurile însă este nevoie de un vot de două treimi în Consiliul General, adică și de votul consilierilor PSD, aflați în opoziție.

"Ideal ar fi ca noi să avem banii ăștia în cont și să-i dăm și să scăpăm unii de alții. Nu-i avem, acești 125 de milioane de euro. Există decât două variante. Una de eșalonare a întregii sume. Și una de eșalonare după ce parte din datorie este stinsă de dări în plată. Au fost două sau trei discuţii săptămâna trecută cu familia Constanda. Una dintre posibilităţi este darea în plată a unor terenuri, terenuri pe care Municipiul Bucureşti le are în proprietate privată. Facem evaluarea cu evaluatorii cu care suntem în contract pentru aceste terenuri, urmând ca, după ce evaluarea este făcută, adică mâine sau poimâine, să avem o discuţie", a declarat Nicuşor Dan, care nu a dorit să divulge despre ce terenuri este vorba.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-05-25

In legatura cu acest articol...

Nicușor Dan avertizează: Podul Basarab nu are recepția făcută. Nu beneficiem de garanție

Se deschide o PARCARE de 500 de locuri în București




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE