2024-05-03 10:51

Angajaţi ai SAJ Neamţ, reţinuţi de DNA după ce ar fi dat MITĂ managerului

 |  13:32
Angajaţi ai SAJ Neamţ, reţinuţi de DNA după ce ar fi dat MITĂ managerului

Opt angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ au fost reţinuţi de DNA după ce i-ar fi dat mită câte 6.000 de euro managerului Serviciului pentru a fi declaraţi admişi la un concurs.

S-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 26 mai, a inculpaţilor: Cristina Dogariu, Aurel Lupu, Ilie Butnariu, Magdalena Epanu, Petru Mihăilă, Iuliana Ciobanu, Ioan Răzvan Iftime şi Alin-Bogdan Balan, toţi angajaţi pe o perioadă determinată în cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (S.J.A.) Neamţ – Substaţia Târgu Neamţ, pentru dare de mită. "În perioada 2-10 mai 2022, cele opt persoane ar fi acceptat şi ulterior ar fi remis managerului general interimar al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (S.J.A.) Neamţ, Morenciu Dan Dorin, prin intermediul inculpatei Preda Elena, suma de 6.000 euro/persoană (în total 48.000 euro) pentru a fi declaraţi admişi la un concurs ce viza ocuparea unor posturi pe o perioadă nedeterminată, pentru personalul sanitar şi sanitar auxiliar, în instituţia mai sus menţionată", anunță DNA.

Din aceşti bani, Preda i-ar fi remis, în 18 mai, 40.000 de euro inculpatului Morenciu Dan Dorin şi 8.000 de euro inculpatei Rozoschi Maria Luminiţa (la vremea respectivă fiind însărcinată cu organizarea examenului).

În acest dosar, cercetările se desfăşoară cu inculpaţii Morenciu Dan Dorin, Preda Elena şi Rozoschi Maria Luminiţa în stare de arest preventiv.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-05-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE