2024-04-24 14:58

Campanii

Rețeaua Moloț Vreme de mulți ani, Mircea Moloț a fost un fel de zeitate locală a județului Hunedoara, baronul care a împărțit fondurile pentru investiții doar celor pe care îi agrea. Acest lucru i-a făcut pe constructorii care și-au dorit să intre în afaceri cu statul să-i accepte toate condițiile. Împreună cu ginerele său, de asemenea patron al unor firme de construcții, Mircea Moloț a pus la punct o metodă prin care a mascat șpăgile primite, dându-le o aparență de legalitate. Astfel, aproape toți constructorii care voiau să câștige lucrări de la Consiliul Județean erau obligați să ia în subantrepriză una dintre cele trei societăți patronate de soțul fiicei lui Moloț
15 Mai 2016 |
Groparii Elenei Udrea Termogaz Company SA, cu sediul social în Hațeg, este societatea comercială controlată de Adrian Gărdean, unul dintre denunțătorii Elenei Udrea, fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, în dosarul „Gala Bute“. În acte, ca acționar majoritar și administrator apare Miron Dorel Gărdean, fratele lui Adrian Gărdean. Până la scandalul cu Elena Udrea, Termogaz Company a fost una dintre cele mai înfloritoare societăți comerciale din Valea Jiului, derulând numeroase afaceri pe bani de la bugetul statului. De la contractele cu Nuclearelectrica, Compania Naţională a Huilei sau Electrocentrale Deva, la construirea de săli de sport sau telegondole, Termogaz Company nu a ratat aproape nici o lucrare finanțată de stat. În prezent aflată în insolvență, Termogaz a intrat în atenția opiniei publice după ce a obținut contractul de 152.909.216 lei pentru construcția domeniului schiabil de la Straja. În cazul Consmin SA din Petroșani și al administratorului său Dragoș Marius Botoroangă, a fost vorba de ancheta asupra lui Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea și administrator al moșiei de la Nana. Conform procurorilor, Breazu ar fi intermediat primirea unei mite de aproximativ 300.000 de lei de către fostul ministru, bani proveniți din conturile Consmin SA. Suma ar fi fost folosită pentru plata organizării unei petreceri, la Predeal, ocazionate de ziua de naștere a Elenei Udrea, și a unor excursii pentru ea și Ana Maria Topoliceanu. Procedura folosită pentru a obține mita a fost, în cazul ambelor firme aceiași: zeciuiala. Apropiații Elenei Udrea au condiționat decontarea lucrărilor de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului și Compania Națională de Investiții, de plata unui „comision” de 10%
11 Mai 2016 |
CAMPANIILE PUTEREA: Constructorii pe bani publici și relațiile lor politice (XXVIII)
CAMPANIILE PUTEREA: Constructorii pe bani publici și relațiile lor politice (XXVIII) În județul Gorj, constructorii implicați în afaceri pe bani de la statului se învârt nu doar în jurul administrațiilor locale și județene ci și pe lângă sistemul minier. Firmele căpușă, de partid sau apropiate de șefii Complexului Energetic Oltenia, dau lovitură după lovitură bugetului companiei de stat. Orice firmă de construcții pe bani publici care se respectă are încheiat cel puțin un contract cu CE Oltenia sau cu entitățile din subordine. În afară de aceasta, bineînțeles, se lucrează intens și la bugetele locale. De departe, liderul lucrărilor din bani publici, în Gorj, este Ydail Construct, firma controlată de fostul primar liberal al orașului Turceni, Ion Iordache
20 Apr 2016 |

Campanii



Ultimele stiri


PUBLICITATE




Cele mai...

Ceaușescu și Moș Ion Roată Moş Ion Roată a devenit în timp un adevărat brand al comunei Câmpuri, ba chiar al județului Vrancea. El a fost ţăranul de la polalele Răchitașului care a fost ales reprezentant al răzeșilor în Adunarea Ad-hoc şi a votat unirea Principatelor Române
24 Ian 2022 |
„Idioții utili” au umilit un ambasador sau cum pleznesc conservele rusești din Focșani! În 15 iulie a.c., majoritatea din Consiliul Local Focșani formată din pluseriști și peneliștii lui celebrului fost ministru Grindă, a refuzat propunerea primarului municipiului de pe Milcov Cristi Misăilă, de a-i conferi titlu de cetățean de onoare fostului ambasador al României în Federația Rusă și actual ambasador în Azerbaidjan, Excelența Sa dl. Vasile Soare, născut și crescut în Vrancea
16 Iul 2021
Cărțile lui Puric: 8 luni și o zi de la București la Hanoi! Scriitorul, eseistul, actorul mim, regizorul și în genere artistul de geniu Dan Puric a trimis pe adresa mea din Vietnam câteva exemplare din ultimul său volum ”Omul liber”, precum și cartea ”Bătălia de pe Jiu”, scrisă de Virgil Alexandru Dragalina, nepotul generalului erou Ion Dragalina
15 Mar 2021



PUBLICITATE







ANM, Alertă Meteo: COD GALBEN de vreme rea în aproape jumătate de țară ANM a emis cod galben de vreme rea pentru aproape jumătate din teritoriul României
29 Mai 2023
Mihaela Bilic dezvăluie: Care este alimentul care te ajută să slăbești? Mihaela Bilic dezvăluie alimentul care te ajută să slăbești. Este vorba despre brânza proaspătă de vaci, care, indiferent de procentul de grăsime pe care îl conține, trebuie să fie integrată într-o cură de slăbire
21 Apr 2023
Cel mai vechi INFRACTOR la volan. Cât timp a condus un britanic fără permis Un şofer tras pe dreapta de poliţie le-a spus agenţilor că a condus fără permis sau asigurare auto mai bine de 70 de ani, relatează BBC. Bărbatul a fost oprit de agenţii poliţie în timpul unei misiuni de patrulare, miercuri, în Bulwell, Nottingham
28 Ian 2022