2024-04-26 02:41

Amatorii de bere sunt așteptați la Oktoberfest, între 1 și 11 septembrie la Brașov

 |  15:32
Amatorii de bere sunt așteptați la Oktoberfest, între 1 și 11 septembrie la Brașov

Cea de-a 13 ediție a Oktoberfest Braşov are loc între 1 și 11 septembrie, organizatorii pregătind pentru acest an, pe lângă 1.500 de hectolitri de bere, şi mâncare pentru toate gusturile, spectacole, concursuri şi o paradă.

Organizatorii evenimentului au anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că, pe locaţia deja obişnuită în ultimii ani, la fostul Stadion municipal, au pregătit un cort, care găzduieşte inclusiv scena pentru formaţiile care vor evolua în fiecare seară a evenimentului, de 3200 de metri pătraţi, şi patru terase exterioare, punând la dispoziţie, în total, 4.500 de locuri pentru participanţii la eveniment, care vor putea să se aprovizioneze de la 70 de comercianţi de băutură şi mâncare pentru toate gusturile.

Amatorii de bere vor putea gusta în acest an nu doar din Matzbier, berea festivalului, ci şi noi sortimente, aduse de mai mulţi producători. Pentru operativitate, vor fi pregătite şi două dozatoare care pot servi 2000 de litri de bere pe oră. Preţurile vor fi mai mari ca şi anul trecut, însă organizatorii dau asigurări că preţurile vor porni de la 6 lei paharul.

Nici anul acesta nu vor lipsi concertele de muzică bavareză, susţinute de artişti din Nurnberg şi din Braşov, printre care şi celebra fanfară Jagermaister, şi unul folcloric, prezentat de artişti locali, concursurile Miss Oktoberfest (sâmbătă, 3 septembrie) şi Regele Oktoberfest, dar şi alte întreceri de but bere pentru adulţi şi locuri de joacă special amenajate pentru copii.

Evenimentul va debuta joi după-amiază, la ora 17,00, în faţa Primăriei Braşov, cu tradiţionala paradă a carelor cu bere - anul acesta, în premieră, printre acestea urmând să defileze şi un tractor bavarez - care vor fi însoţite de Fanfara Ţara Bârsei. Cepul primului butoi de bere va fi dat, cu un ciocan special, adus de la Munchen, de primarul Braşovului, Allen Coliban.

Cei care vor să se asigure că au un loc la masă, în faţa scenei sau în lojele laterale din cort, pot face rezervări la www.oktoberfestromania.ro, ei trebuind să achite 600 de lei pentru şase locuri, preţ care include un voucher de consumaţie de 400 de lei.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-08-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE