2024-04-30 07:23

Fostul ministru al sportului Eduard Novak își reia cariera de sportiv

 |  17:00
Fostul ministru al sportului Eduard Novak își reia cariera de sportiv

Eduard Novak a declarat că după ce va parăsi funcția de ministru al Sportului îşi va relua cariera sportive. El speră să câştige o medalie la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024 şi să fie aşteptat la aeroport de Elisabeta Lipă, despre care se vehiculează că va conduce nou înfiinţata Agenţie Naţională pentru Sport. Instalat în decembrie 2020, Novak îşi va încheia mandatul de ministru al Sportului în zilele următoare ca urmare a reformei guvernamentale.

Eduard Novak a făcut aluzie la faptul că Lipă i-a reproşat public că nu i-a aşteptat pe canotori la aeroport la întoarcerea acestora de la competiţiile internaţionale. "Eu o să fiu din nou sportiv, vreau să reprezint România cu cinste la Paris 2024. Atunci o să am 48 de ani. Dar vreau să îmi continui cariera pentru că viaţa mea este sportul. Vreau să mă retrag cu încă o medalie şi, cine ştie, dacă politicul va considera în viitor că am făcut o treabă bună aici, poate o să revin (n.r. - la Ministerul Sportului). După Paris 2024 sper ca doamna Lipă să mă aştepte la aeroport", a spus râzând ministrul, campion paralimpic la ciclism la Londra 2012.

"O cunosc pe doamna Lipă, sigur, ce să îi transmit? O să îi predau nişte proiecte serioase, iar unele e obligatoriu să le implementeze, cum e Strategia Naţională pentru Sport. Îi doresc un mandat de succes (n.r. - ca preşedintă de agenţie). Acum s-au numit miniştrii şi aşteptăm să fie numit şi noul preşedinte al Agenţiei de Sport, căruia o să îi predau lucrurile. Eu am avut o colaborare cu doamna Lipă şi din poziţie inversă. Eu fiind preşedinte de federaţie la ciclism în 2016... când după trei ani de nefinanţare atunci doamna Lipă n-a reuşit să îmi recunoască mie calitatea de preşedinte. Deci nu am avut o relaţie bună cu dânsa. Sper că din 2016 până azi a mai învăţat câteva lucruri şi sper să iubească şi alte sporturi, nu numai canotajul", a adăugat el.

Novak a explicat că în calitatea sa de ministru a avut o relaţie strict profesională cu reprezentanţii federaţiilor. "Legat de relaţia cu federaţiile naţionale, eu am dorit să fiu mereu pragmatic, fiecare să fie tratată profesionist în finanţare în baza rezultatelor. Niciodată nu am ieşit la masă cu niciun reprezentant al federaţiilor, am vrut să rămân cu coloana vertebrală, pentru un sport profesionist. Am avut multe oferte, n-am acceptat niciuna", a încheiat el.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-06-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE