2023-02-02 20:05

Primarul Ciucu:„Voi cere imediat Consiliului Local să aprobe înfiinţarea unui serviciu de ecarisaj la nivelul Sectorului 6...”

 |  15:49
Primarul Ciucu:„Voi cere imediat Consiliului Local să aprobe înfiinţarea unui serviciu de ecarisaj la nivelul Sectorului 6...”

Primarul Ciprian Ciucu a anunţat luni că va solicita Consiliului Local să aprobe înfiinţarea unui serviciu de ecarisaj la nivelul Sectorului 6, după ce o femeie a fost ucisă de câini, în zona Lacului Morii.

"Aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple niciodată! (...) Voi cere imediat Consiliului Local al Sectorului 6 şi apoi Consiliului General să aprobe înfiinţarea unui serviciu de ecarisaj la nivelul Sectorului 6 (dacă este nevoie, serviciul să fie delegat inclusiv sectoarelor). De asemenea, vom extinde competenţele Poliţiei Locale a Sectorului 6 astfel încât să aibă toate instrumentele legale necesare pentru a verifica microciparea şi sterilizarea", a scris Ciprian Ciucu, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, el a spus că va contacta parlamentarii pentru a modifica legea, pentru ca şi Poliţia Locală a Sectoarelor să aibă competenţe similare cu Poliţia Animalelor şi a atras atenţia că "vidul legislativ" trebuie înlăturat.

"Voi cere Parlamentului să modifice OUG 155/2001, scrisă cu 9 ani înainte de înfiinţarea Poliţiei Locale, trebuie coroborată cu Legea 155/2010 după care funcţionează Poliţia Locală. Primăriile de sector nu sunt UAT, ci subdiviziuni de UAT, iar legislaţia actuală prevede aceste competenţe la nivel de UAT, în cazul nostru, Municipiul Bucureşti, în alte cazuri comune, oraşe, municipii", a precizat Ciprian Ciucu.

Edilul a susţinut că va bugeta, pentru următorii ani, "acţiuni temeinice de verificare" şi "campanii reale de conştientizare" cu privire la sterilizare.

"Vom bugeta inclusiv costuri cu sterilizarea. Vom bugeta achiziţia de servicii de adăpost pentru câinii care vor fi capturaţi. Câinii vor fi permanent luaţi de pe raza Sectorului 6 (nu doar de luni până vineri, de la 8,00 la 16,00) şi ţinuţi în condiţii decente, umane. (...) ASPA este depăşită de situaţie şi noi toţi trebuie să preluăm aceste responsabilităţi din sarcina PMB, să ajutăm", este de părere Ciprian Ciucu.

El a menţionat că a luat legătura cu reprezentanţi ai Poliţiei din Sectorul 6 pentru a face controale împreună cu poliţiştii locali. De asemenea, Ciprian Ciucu a spus că a demarat o anchetă internă la nivelul Poliţiei Locale a Sectorului 6.

"Regret enorm cele întâmplate şi îmi asum de acum înainte să nu se mai întâmple aşa ceva în Sectorul 6! Îmi asum vina de a conştientiza prea târziu creşterea numărului de câini fără stăpân, ca urmare a diminuării din ultimii ani a capacităţilor ASPA", a adăugat edilul Sectorului 6.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-01-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE