2024-06-16 04:56

Un PRIMAR de municipiu a anunțat pe FACEBOOK că este cercetat de DNA

 |  22:00
Un PRIMAR de municipiu a anunțat pe FACEBOOK că este cercetat de DNA

Un primar de municipiu a anunțat că este cercetat de Direcția Națională Anticorupție într-un dosar cu privire la statutul oficial al unor angajați din cadrul Primăriei. În cauză este vorba despre Soós Zoltan, edilul din Târgu Mureş.

„Știam din 2020 că mandatul de primar nu va fi unul ușor. Însă, mi-am asumat acest lucru, atunci când am depus jurământul și am decis să vă reprezint cu cinste. Presiunile și jocurile politice sunt la ordinea zilei, și pentru că am promis mereu transparență, vă comunic faptul că în cursul zilei de 30 mai, procurorii Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureș mi-au adus la cunoștință faptul că sunt cercetat într-un dosar cu privire la statutul oficial al unor angajați din cadrul Primăriei Târgu Mureș. Față de cele ce mi s-au adus la cunoștință, manifest cooperare, transparență și sunt convins că instituțiile statului își vor îndeplini mod onest atribuțiile de serviciu, fără a se lăsa conduse de intrigi politice sau de altă natură”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-05-31



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE