2024-04-19 12:54

Marcel Ciolacu trece la amenințări: ”Dacă nu se face rocada, mergem la alegeri ANTICIPATE”

 |  22:40
Marcel Ciolacu trece la amenințări: ”Dacă nu se face rocada, mergem la alegeri ANTICIPATE”

Rotația premierilor se va face la finalul lunii mai 2023, așa cum s-au înțeles PNL și PSD când au constituit Coaliția, a declarat Marcel Ciolacu. PSD va veni, la începutul lunii mai, cu un program de guvernare pentru această rocadă.

„N-am auzit niciun factor decident nici de la PSD, nici de la PNL, care să ridice anumite probleme asupra acordului politic care a creat această coaliție din care face parte nu numai PSD și PNL, ci și UDMR și minorități. Va avea loc acest schimb de prim-miniștri. Este pe 23 sau 25 mai. Presupun că la începutul lunii mai vom veni cu un program de guvernare și o să începem toate procedurile legale și constituționale pentru această rocadă”, a spus Ciolacu la RomaniaTv.

Liderul PSD a explicat că, în cazul în care nu se respectă acest acord politic, alegerile anticipate sunt soluția.

„Domnul prim-ministru Nicolae Ciucă e un om de onoare. E militar și general și sunt ferm convins că nu sunt probleme. Atributul desemnării primului-ministru este al președintele României, conform Constituției. Dacă nu se dorește, cu toate că nu sunt un mare fan al alegerilor anticipate, cred că aceea ar fi direcția. Ar fi păcat pentru că această coaliție, prin intrarea PSD, în afara faptului că a adus o coerență guvernamentală, a adus și o stabilitate politică și o liniște pentru toți factorii decidenți din statul român într-un moment foarte critic și nu am nicio reținere să spun… după o guvernare de doi ani de zile de dreapta. Vreți să vă reamintesc că luni de zile s-a vorbit despre funcții și cum se împart ele? Atât eu, cât și Nicolae Ciucă, am creat o coaliție pe alte principii și e evident, mai ales în fața a ce provocări au fost cu aceste crize suprapuse, că a existat o eficiență guvernamentală”, a adăugat Marcel Ciolacu.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-01-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE