''Este foarte important pentru mine pentru că sunt sute de festivaluri în lume, dar unul singur este Cannes'', a afirmat actorul, în vârstă de 78 de ani, adăugând că este ''o onoare incredibilă''.
Actorul a fost aplaudat călduros de publicul prezent la ceremonia de deschidere, din acesta făcând parte şi soţia actorului, Catherine Zeta-Jones, şi fiica lor, Carys.
Douglas a punctat retrospectiv câteva momente şi colaboratori care i-au marcat îndelungata carieră, menţionând că este mai bătrân decât festivalul.
Uma Thurman, cea care i-a înmânat trofeul, a spus că Douglas este ''unic, atât ca producător, cât şi ca simbol al cinema-ului''.
Momentul înmânării premiului a fost precedat de proiecţia unui scurt montaj cu extrase din cele mai emblematice filme ale lui Michael Douglas - ''Fatal Attraction'' (1987), ''Basic Instinct'' (1992) şi ''Behind the Candelabra'' (2013).
La ediţia de anul trecut, Forest Whitaker şi Tom Cruise au fost răsplătiţi cu Palme d'or onorific.
''Obiectivul acestui festival a fost şi a rămas evocarea libertăţii noastre... exprimarea puterii şi fragilităţii existenţei'', a declarat Chiara Mastroianni, prezentatoarea ceremoniei de deschidere.
Aceasta a invitat pe scenă juriul prezidat de regizorul suedez Ruben Östlund.