2024-04-16 08:11

Concluziile discuțiile dintre Putin și Xi Jinping: "Toate negocierile au fost un real SUCCES"

 |  21:52
Concluziile discuțiile dintre Putin și Xi Jinping: "Toate negocierile au fost un real SUCCES"

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a făcut o serie de declarații după discuțiile purtate cu liderul chinez Xi Jinping în cadrul unei ceremonii oficiale la Kremlin. Luni, președinții Rusiei și Chinei s-au întâlnit la Moscova pentru a aprofunda, "parteneriatul fără limite" pe care l-au promis anul trecut.

În acest context, cei doi lideri vor semna două documente privind cooperarea strategică, respectiv economică, iar guvernele lor au pe agendă cel puțin 10 documente de cooperare bilaterală în diferite domenii.

După primele discuții, Vladimir Putin a spus: 

"Parteneriatul în această sferă ne va permite să asigurăm nevoia de energie atomică a Chinei pe termen lung şi dezvoltării bilaterale printre China și Rusia în acest domeniu.

De asemenea, în domeniul construcției aviatice și a elicopterelor precum şi în alte zone critice.

Un alt domeniu cheie este colaborarea în domeniul agricol, care a reprezentat anul trecut peste 41% creștere în cifra de afaceri comparativ anul anterior. Iar un alt domeniu important este dezvoltarea potențialului logistic internațional și dezvoltarea direcției transiberiană și baicalului.

Această dezvoltare a domeniului feroviar ne va permite să asigurăm stabilitatea transporturilor de mărfuri, să creștem capacitatea acestor transporturi și să ne extindem infrastructura transfrontalieră în zona de graniță.

De asemenea o importanță mare pentru noi este dezvoltarea colaborării în domeniul ajutorului umanitar. De asemenea sunt vizate schimburile privind educația dintre cetăţenii ruşi şi chinezi. 

În 2022-2023 este declarat anul colaborării dintre Rusia și China în domeniul educației fizice și al sportului. Ne interesează foarte mult prezenţa sportivilor chinezi la competiții

În ceea ce privește analiza problemelor actuale la nivel internațional și regional, am constatat că problemele cu care ne confruntăm noi coincid în mare măsură cu cele cu care se confruntă China", a spus Vladimir Putin după negocierile cu liderul Chinei. (...)

Președintele Chinei a acordat atenție şi aspectelor discutate legate de planurile de pace pentru Ucraina", a spus Vladimir Putin, după negocierile cu liderul Chinei Xi Jinping.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat, marţi seară, Marea Britanie că Moscova intenţionează să riposteze dacă Londra va furniza armatei ucrainene obuze cu uraniu sărăcit.

Annabel Goldie, secretar de stat în cadrul Ministerului britanic al Apărării, a declarat că unele dintre obuzele tancurilor de tip Challenger 2 pe care Marea Britanie urmează să le ofere Ucrainei conţin uraniu sărăcit.

"Am aflat astăzi că Marea Britanie a anunţat că va furniza Ucrainei nu doar tancuri, ci şi obuze care conţin uraniu sărăcit. Dacă se va întâmpla acest lucru, Rusia va fi nevoită să reacţioneze în consecinţă, dat fiind că Occidentul începe deja să utilizeze armament cu elemente nucleare", a declarat Vladimir Putin, după întâlnirea cu preşedintele Chinei, Xi Jinping.

Anterior, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a avertizat că decizia Marii Britanii constituie un pas în plus spre o potenţială "confruntare nucleară" între Rusia şi Occident.

"A fost făcut un pas în plus, au rămas tot mai puţini paşi" până la o astfel de confruntare. "Dar, bineînţeles, Rusia are cu ce să răspundă", a atras atenţia Serghei Şoigu.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-03-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE