2024-05-03 13:56

UPDATE: Incendiu puternic la Prefectura din Suceava. Pompierii intervin cu 12 autospeciale

 |  09:56
UPDATE: Incendiu puternic la Prefectura din Suceava. Pompierii intervin cu 12 autospeciale

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineața, la Prefectura din Suceava. 12 autospeciale se află la fața locului. Din primele informații, arde în interiorul podului, iar focul se extinde.

UPDATE 2: Focul încă nu a fost stins, la Palatul Administrativ Suceava, care s-a aprins în această dimineață.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și-a exprimat regretul față de ceea ce s-a întâmplat. 

„Încă suntem în proces de stingere a acestui incendiu. Îmi pare extraordinar de rău de ceea ce s-a întâmplat. Este o clădire de patrimoniu, cea mai importantă clădire din județul Suceava. Am ajuns și eu de la Gura Humorului în jumătate de oră, ne-am mobilizat și ceea ce este cel mai important este că nu sunt victime. La trei minute au venit pompierii cu o scară și au început autospecialele să stingă incendiu. Acum noi ne organizăm cu o comisie pentru evaluarea exactă a pagubelor. E o mansardă de aproape 2.000 de metri pătrați. Nu știm și aici specialiștii vor spune care este cauza. Mansarda a fost modernizată în 2015, din ce îmi aduc aminte. Există autorizație de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență a acestei clădiri de la Palatul Administrativ. În momentul de față încercăm să limităm pagubele...Suntem aici ca să salvăm tot ceea ce se poate salva”, a declarat Gheorghe Flutur, potrivit svnews.ro.

UPDATE 1: 12 maşini de stingere, o cisternă a serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, cu cantitate de 20 t de apă, 4 autoscări şi 2 ambulanţe SMURD au fost mobilizate pentru a stinge flăcările, potrivit surselor B1 TV. 

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată a declarat că presiunea apei a fost reglată și incendiul se manifestă doar sub acoperișul de tablă al imobilului. 

"În momentul de față, dacă anterior discuției flăcările ieșeau cu mult în afara acoperișului, au fost localizate. Incendiul se manifestă doar sub învelitoarea din tablă a acoperișului, încă mai iese fum, încă se mai află foc. Intervenim atât din interior cat și din exterior, cu colegi care vor încerca sa localizeze din interior incendiul. La fața locului au fost suplimentate forțele astfel încât sa lichidam cat mai repede incendiul", a spus purtătorul de cuvânt. 

În ceea ce privește presiune a hidranților, purtătorul de cuvânt a declarat că "s-a luat legătura cu administratorul apei și an fost crescută presiunea. Apa nu constituite o problemă în momentul de față".

"Intervenția ar putea dura mai multe ore pentru că trebuie decopertat tot acel acoperiș din tablă de pe toată suprafața și apoi îndepărtate elementelor de construcție afectate de flăcări, căutarea ultimelor focare și scântei chiar dacă nu mai exista un pericolul iminent, acele scântei pot aprinde din nou incendiul. Nu mai există pericolul de extindere la clădirile din apropiere. Speram ca interior sa nu fie afectat plafonul sau încăperile de sub pod. După ce vom lichida incendiul vom constitui o comisie și vom stabili cauza incendiului", a spus Alin Găleată pentru B1 TV. 

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Pompierii intervin cu 4 autospeciale și o autoscară, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată. La fața locului au ajuns și două ambulanțe SMURD.

„Nu sunt înregistrate victime până în acest moment”, a spus Găleată.

Momentan, motivul pentru care a izbucnit incendiul este necunoscut. Flăcările au cuprins mansarda, iar incendiul este generalizat, scrie Monitorul de Suceava.

Intervenţia se desfășoară cu dificultate din cauza din cauza presiunii reduse a apei de la hidranţi.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-03-06

GALERIE MEDIA




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE