"Marcel Codreanu era un lider al romilor tradiţionali din Vrancea, în jur de 1.000 de persoane, aşa numiţi pletoşi. Era presbiter în biserica penticostală şi judecător în staborul ţigănesc. A fost şi vicepreşedinte la Partida Romilor Pro-Europa până în 2016. Ne pare rău pentru această întâmplare nefericită. A fost un om care a ţinut sub control situaţia romilor pletoşi, chiar şi pe timpul pandemiei, când i-a îndemnat să respecte regulile care au fost date. Chiar şi când s-a întâmplat tragedia acesta era live pe Facebook, avea o discuţie cu membrii din comunitatea dânsului. Era tot timpul în mijlocul lor şi îi îndemna mereu pe aceştia să stea liniştiţi şi să urmeze calea domnului", a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Partidei Romilor Pro-Europa, Toader Constantin.
Marcel Codreanu, în vârstă de 62 de ani, a decedat, vineri, după ce a fost lovit de roata unui autocamion care s-a desprins în mers, acesta aflându-se pe marginea părţii carosabile, la o terasă.
Potrivit poliţiei, evenimentul s-ar fi produs în urma unei defecţiuni tehnice a autocamionului.
În cauză, poliţia a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.