Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, vineri seară, din cauza zăpezii viscolite, ca măsură preventivă, a fost închisă circulaţia următoarele drumuri naţionale:
- DN 23B, pe tronsonul kilometric 6 – 15, între localităţile Măicăneşti şi Ciorăşti, judeţul Vrancea
- DN 2N Bogza – Dumbrăveni, judeţul Vrancea
- DN 22 Râmnicu Sărat – Băile, judeţul Buzău.
Circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone a fost restricţionată pe DN 2C Costeşti – Padina, în judeţul Buzău.
”Recomandăm conducătorilor auto să se intereseze de starea carosabilului înainte de a porni în călătorie, să aibă autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă, să evite oprirea pe benzile de circulaţie sau bruscarea comenzilor pe o suprafaţă umedă sau alunecoasă şi să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum”, a transmis Centrul Infotrafic, conform News.ro.