2024-07-27 14:11

PETIȚIE adresată ministrului Educaţiei pentru înfiinţarea de grupuri ANTI-BULLYNG în școli, așa cum prevede legea

 |  13:26
PETIȚIE adresată ministrului Educaţiei pentru înfiinţarea de grupuri ANTI-BULLYNG în școli, așa cum prevede legea

Peste 1.100 de oameni au semnat o petiţie prin care i se solicită ministrului Educaţiei, Ligia Deca, să dispună măsuri de sancţionare a şcolilor care nu înfiinţează grupurile anti-bullying prevăzute în legislaţie. Conform iniţiatorilor, doar 5% dintre şcolile din România au înfiinţat grupuri de intervenţie în caz de bullying, deşi legea prevede existenţa acestora. Iniţiativa a fost lansată după ce, recent, un elev a fost închis de colegi mai mari într-o cuşcă metalică, iar într-o altă şcoală, un băiat şi-a sechestrat doi colegi în baia unei şcoli, băgându-l pe unul dintre ei cu capul în toaletă.

„România are o lege antibullying de aproape 4 ani, care le permite şcolilor să lupte împotriva violenţei. Dar mulţi directori se fac că nu ştiu de lege şi preferă să ascundă cazurile de agresiuni. Aflăm de unele doar când bubuie în presă, cum a fost cazul copilului băgat cu capul în toaletă. Legea antibullying prevede, printre altele, ca fiecare unitate de învăţământ să aibă, obligatoriu, grupuri de intervenţie formate din directorul şcolii, profesori, părinţi şi elevi. Din 5.000 de şcoli din România, doar în 5% se întrunesc astfel de echipe antibullying care să apere copiii agresaţi. Nu am auzit până acum de nicio sancţiune pentru şcolile care tolerează violenţa sub propriul acoperiş. Numărul cazurilor de violenţă între elevi va creşte şi mai mult, dacă Ministerul Educaţiei nu ia măsuri urgent”, scriu cei din comunitatea Declic, care au iniţiat petiţia adresată ministrului Educaţiei. 

„Noi, semnatarii şi semnatarele acestei petiţii, vă cerem să sancţionaţi şcolile care nu înfiinţează grupuri de intervenţie în cazul agresiunilor între elevi, aşa cum prevede legea antibullying. Este inacceptabil să permiteţi banalizarea violenţei. Vrem să ne ştim copiii în siguranţă şi după ce trec de poarta şcolii”, îi transmit Ligiei Deca semnatarii petiţiei.

 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-03-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE