”Nu cred că trebuie pusă în pericol în niciun fel structura anului școlar. Ne vom lupta pentru o salarizare decentă și pentru ca anul școlar să se desfășoare în condiții optime și să se finalizeze așa cum e structura prevăzută”, a adăugat ministrul.
În ceea ce privește eventuala majorare a salariilor cadrelor didactice, ministrul a spus că este ”o decizie pe care Coaliția de guvernare trebuie să o ia, după un dialog cu reprezentanții federațiilor sindicale.
Înțeleg că au fost deja discuții vizavi de posiible întâlniri în zilele următoare, noi suntem la dispoziția Guvernului pentru a oferi toate detaliile care țin de finanțare, impact, bugetar.”
Întrebată cât ar trebui să câștige un profesor din România pentru a putea fi motivat, ministrul Educației a răspuns că în grila transmisă către Ministerul Muncii s-a pornit de la principiul că întreaga grilă din învățământ pleacă de la nivelul salariului mediu pe economie.
”Asta înseamnă per ansamblu o creștere medie de 60% pentru cadrele didactice, cu o reașezare a anumitor poziții. De exemplu, directorii de școală să aibă un salariu motivant, corespunzător cu responsabilitățile pe care care și le asumă.”, a spus Ligia Deca.
Sursa: EuronewsRomania