2024-06-20 14:47

Practici incorecte la calculul RATELOR. Încă opt bănci, sancționate de ANPC

 |  16:51
Practici incorecte la calculul RATELOR. Încă opt bănci, sancționate de ANPC

ANPC continuă lupta împotriva practicilor considerate incorecte față de consumator și calculul ratelor. Protecția Consumatorului a sancționat alte opt bănci, în urma șirului lung de anchete în care s-a aflat că românii au fost păcăliți la rate.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a continuat verificările în ceea ce privește modul în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen lung și mediu, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către persoana fizică, în lei sau valută, dar și dacă elementele prevăzute în condițiile contractuale respectă drepturile consumatorilor.

În urma verificărilor realizate la alte opt bănci, ANPC a identificat fapte contravenționale, dar și practici comerciale înșelătoare săvârșite de operatorii economici financiari cu privire calculul ratelor clienților. Pe graficul de rambursare, rata fiind compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat și 75% dobândă.

În urma acestei modalități de calcul, clienții plăteau preponderent dobândă.

„Așa cum am mai spus, acțiunea va continua. Încă opt bănci au fost sancționate pentru ceea ce Autoritatea noastră consideră un raport nedrept între acestea și consumatori.

Așa cum am mai arătat, astăzi sunt situații dramatice în viața celor care la un moment dat și-au luat un credit. Indiferent dacă pentru unii acestea sunt doar cifre statistice, pentru Autoritatea noastră aceștia sunt oameni.

Povara financiară nu se poate ascunde după aparente justificări matematice. Dacă 1 + 1 este o operațiune foarte corectă, aceeași adunare poate să reprezinte un minus enorm în viața unor familii.

Procentele aparent infime au în spate inclusiv vânzări ale creditelor neperformante către recuperatorii de creanțe. Dar și așa, cei „doar” 2 % reprezintă un număr însemnat de consumatori aflați în imposibilitatea de a-si plăti ratele și de a duce un trai decent.

Dacă pentru unii s-a calculat un grad de suportabilitate, fără a fi măcar chemați la un dialog, cred că este momentul ca întreaga situație să fie reevaluată. Mă cutremură să văd insensibilitatea celor care neagă astăzi realitatea”, a spus Horia Constantinescu, președintele ANPC, potrivit Antena3.ro.

Comisarii ANPC au aplicat 8 amenzi în valoare de 400.000 lei, propunând și emiterea unor noi grafice de rambursare pentru toate creditele, atât cele în curs, cât și cele viitoare.

Prin aplicarea acestei măsuri, clienții medii vor beneficia de egalitate dintre părțile contractului, asigurându-se totodată și echilibrul contractual.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-05-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE