2024-04-20 07:44

Planurile Guvernului privind IMPOZITELE pe locuințe. Cine sunt românii vizați

 |  17:14
Planurile Guvernului privind IMPOZITELE pe locuințe. Cine sunt românii vizați

Creșterea impozitului pe locuințe de anul viitor, în situația în care coaliția va decide acest lucru, nu va afecta persoanele cu venituri mici, este de părere ministrul finanțelor, Adrian Câciu.

Întrebat ce planuri are cu impozitele pe locuințe, pe anul viitor, Adrian Câciu a afirmat că OUG 16 este la Senat şi că s-au depus o serie de amendamente pe partea de proprietate, transmite news.ro.

„Înţeleg că senatorii PNL şi PSD au depus un amendament, în analiza acestui amendament am văzut că sunt şi poziţiile Asociaţiilor Comunelor, asociaţia Municipiilor, Consiliilor Judeţene, care sunt de acord cu această abordare, drept pentru care Parlamentul va trece la dezbateri şi la avizarea acestui amendament, care, de fapt, are în vedere o actualizare a grilei de raportare a stabilirii impozitelor pe proprietate”, a declarat ministrul de Finanţe.

Adrian Câciu a precizat, întrebat cu cât ar urma să crească impozitele, că ”nu e neaparat necesar să crescă impozitele”.

„Faţă de acesta grilă care a fost stabilită în 2015, autorităţile locale au o marjă de stabilire cuprinsă între 0,8 şi 2%. Pot acţiona în această marjă, pot creşte impozitele. Până la urmă, este vorba despre veniturile autorităţilor locale, şi atunci când ne întrebăm de ce de fiecare dată, statul din bugetul de stat, din taxele tuturor, trebuie să suplinească lipsa veniturilor de la nivelul autorităţilor locale, cred că un răspuns vine şi din partea asta de colectarea a veniturilor locale”, a spus el.

Ministrul a mai arătat că, nu în ultimul rând, trebuie ținut cont că populaţia cu venituri mici este protejată din perspectiva impozitelor pe proprietate, există o serie de credite fiscale care sunt prevăzute în Codul Fiscal, deci impactul unei eventuale creşteri a impozitelor nu va fi pe persoanele cu venituri mici.

„Pe de altă parte trebuie să ţinem cont şi de faptul că este o inechitate ca impozitele să fie la fel în UAT-uri diferite, şi ca nivel de trai, şi ca nivel de dezvoltare economică”, a completat Câciu.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-10-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE