2024-04-23 12:23

Decizia ASF privind retragerea autorizaţiei EUROINS a fost publicată în Monitorul Oficial

 |  19:06
Decizia ASF privind retragerea autorizaţiei EUROINS a fost publicată în Monitorul Oficial

Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins România, a fost publicată în Monitorul Oficial. Din acest moment pot fi depuse cererile de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA).

ASF a decis să ridice licenţa societăţii Euroins, cel mai mare asigurător RCA de pe piaţă, să ceară în instanţă falimentul companiei şi să numească FGA ca administrator temporar, în vederea conservării activului. 

La 60 de zile după publicarea deciziei în Monitorul Oficial vor putea începe şi plăţile, la 90 de zile după deschiderea procedurii de faliment expiră automat toate poliţele Euroins, iar la 90 de zile după declararea definitivă a falimentului expiră perioada în care pot fi depuse cereri de despăgubire. Odată publicată decizia în Monitorul Oficial, ASF va putea formula către instanţa competentă cerere de faliment, aşa cum prevede decizia Consiliului numărul 262/2023.

FGA va înregistra cererile de plată şi le va analiza în ordinea primirii şi înregistrării.

Contractele de asigurare încheiate cu Societatea Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA rămân valabile până la expirare, dacă nu intervine una dintre următoarele situaţii:

–  titularul poliţei denunţă contractul de asigurare

-  se împlineşte termenul legal de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, moment în care poliţele de asigurare încetează de drept.

-  lichidatorul judiciar numit de instanţă odată cu deschiderea în instanţă a procedurii falimentului denunţă poliţele de asigurare, cu informarea prealabilă a asiguratului

În privinţa încheierii unui alt contract de asigurare, la un alt asigurător, acest proces ar trebui derulat în paralel cu acţiunea de denunţare a poliţei de asigurare încheiate la asigurătorul aflat în insolvenţă/faliment.

 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-03-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE