2024-06-20 15:46

Bursele europene răsuflă ușurate! Acțiunile revin pe CREȘTERE

 |  20:58
Bursele europene răsuflă ușurate! Acțiunile revin pe CREȘTERE

Bursele şi acţiunile băncilor europene au revenit luni pe creştere, graţie unei serii de informaţii privind sectorul bancar american apreciate în mod pozitiv de investitori, informează AFP, preluată de Agerpres.

Principalele burse europene au deschis şedinţa de luni în creştere, dar nu au recuperat încă pierderile de vineri. În jurul orei 14:45, indicele principal al Bursei de la Paris era în creştere cu 1,08%, Bursa de la Londra afişa un avans de 0,83%, cea de la Frankfurt înregistra o creştere de 1,26% iar cea de la Milano un avans de 1,45%.

La New York, în tranzacţiile electronice ce preced deschiderea oficială a burselor, indicele Dow Jones era în creştere cu 0,68%, indicele S&P 500 era în creştere cu 0,72%, iar Nasdaq afişa un avans de 0,42%.

Preluarea totalităţii depozitelor şi împrumuturilor Silicon Valley Bank (SVB), care a dat faliment la începutul lunii martie, de către banca americană First Citizens pare să fie primită în mod favorabil de investitori.

"Operaţiunea de rezoluţie bancară pare să se fi derulat cu celeritate şi lasă se se înţeleagă că sistemul bancar american este mai rezilient decât temerile actuale", a comentat Sebastian Paris Horvitz, director de cercetare la Banque Postale AM.

În plus, potrivit agenţiei de informaţii financiare Bloomberg, autorităţile americane ar intenţiona să prelungească o facilitate de împrumuturi de urgenţă pentru bănci, ceea ce ar oferi mai mult timp băncii First Republic să îşi consolideze bilanţul contabil. În consecinţă, "asta ar permite evitarea unei crize bancare acute" potrivit investitorilor, susţine Stephen Innes, analist la SPI Asset Management.

În consecinţă, în tranzacţiile electronice ce preced deschiderea burselor de pe Wall Street, acţiunile First Republic înregistrau un salt de 25% iar acţiunile First Citizens afişau o creştere de 34%.

În Europa, indicele Stoxx Europe 600 care regrupează acţiunile băncilor înregistra o creştere de 1,50% în jurul orei 11:40 GMT. La rândul lor, acţiunile principalelor bănci europene erau şi ele în creştere, în frunte cu titlurile Deutsche Bank (+4,71%), Commerzbank (+3,20%), BNP Paribas (+2,32%) sau Barclays (+2,29%).

Pe piaţa de obligaţiuni, investitorii au dat prioritate acţiunilor în defavoarea titlurilor de stat, astfel că randamentul la care se împrumută statul german pe zece ani era în creştere în jurul orei 14:40 până la 2,23%, faţă de unul de 2,12% înregistrat vineri seara.

Pe piaţa petrolului, cotaţiile au revenit şi ele pe creştere luni. Barilul de ţiţei Brent din Marea Nordului cu livrare în luna mai înregistra în jurul orei 14:40 o creştere de 1,25%, până la 75,93 dolari, în timp ce barilul de ţiţei american WTI era cotat în creştere cu 1,20% până la 70,09 dolari.

Pe piaţa valutară, moneda euro s-a apreciat cu 0,14% în raport cu dolarul american, fiind cotată la 1,0775 dolari pentru un euro. Francul elveţian s-a apreciat şi el cu 0,38%, fiind cotat la 1,0914 dolari.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-03-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE