2024-04-20 19:08

ASFOR: 90% din lemnul României, exploatat și valorificat de SRL-uri

 |  13:00
ASFOR: 90% din lemnul României, exploatat și valorificat de SRL-uri

Fondul forestier naţional nu este administrat doar de ocoale silvice de stat, ci şi de ocoalele silvice de regim, care administrează proprietăţile forestiere private şi care sunt, în marea lor majoritate, SRL-uri, iar veniturile Romsilva provin din încasări de la mediul privat, susţin reprezentanţii Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR), într-un comunicat transmis, luni, Agerpres.

„Protestul declanşat de sindicate în legătură cu modificarea legislaţiei în cazul regiilor naţionale şi, mai concret, de reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, a generat o serie de reacţii în spaţiul public, ideea de privatizare şi vânzare a pădurilor statului către firme private (SRL-uri) fiind una dintre cele mai pregnante (...). Din neatenţie sau din necunoştinţă de cauză, organizatorii protestului au înfierat şi au indus opiniei publice un sentiment de ură împotriva mediului privat de afaceri din România (SRL-uri), uitând că fondul forestier nu este administrat doar de ocoale silvice de stat, ci şi de ocoalele silvice de regim, care administrează proprietăţile forestiere private, şi care sunt, în marea lor majoritate, SRL-uri.

În acelaşi timp, 90% din lemnul României este exploatat şi valorificat de societăţi comerciale (SRL), iar, dacă vorbim strict de exploatare, vorbim de SRL-uri cu acţionariat 100% românesc. Veniturile Romsilva provin din încasări de la mediul privat (SRL-uri). În aceste condiţii, considerăm că acest atac nejustificat asupra mediului de afaceri privat, partener al Romsilva şi al statului român, este incalificabil", atrage atenţia ASFOR.

Potrivit sursei citate, pădurile aflate în proprietatea statului, în suprafaţă de 3,1 milioane de hectare, din cele 6,7 milioane hectare de pădure administrate în România, nu pot fi înstrăinate şi nici administrate prin firme private, iar reorganizarea regiilor naţionale trebuie să clarifice faptul că rolul de arbitru şi de jucător într-o piaţă concurenţială nu poate fi îndeplinit de aceeaşi entitate.

"Vorbim despre un principiu aplicat la nivelul UE, un principiu OECD care a fost transpus şi în legislaţia românească. Orice activitate comercială trebuie organizată pe principiile economiei libere. Ceea ce este important de ştiut este faptul că, în cazul RNP Romsilva, chiar dacă va fi făcută o separare a activităţilor de serviciu public (arbitru) de activităţile comerciale (jucător), în ceea ce priveşte tipul de proprietate, ambele vor rămâne în proprietatea şi gestiunea statului. Recursul la infracţionalitatea silvică în contextul reorganizării RNP Romsilva este spectaculos şi atractiv pentru public. Nu trebuie, însă, să uităm cine administrează pădurile şi cine are astăzi toate atributele - arbitru şi jucător. Trebuie să avem în vedere că în fiecare domeniu economic există infracţionalitate, fenomenul infracţional din domeniul forestier nu este mai mare decât în alte domenii, ci este mai sensibil pentru public. Inclusiv din acest motiv, al senzitivităţii publicului, statul a luat o serie de măsuri de prevenire şi control, astfel încât, astăzi, sectorul forestier şi cel de prelucrare a lemnului a ajuns să fie unul dintre cele mai controlate de către instituţiile statului", consideră Ciprian Dumitru Muscă, preşedintele ASFOR.

În viziunea asociaţiei, dacă statul român doreşte să facă această reorganizare a regiilor sale, "îi solicităm să o facă corect, coerent, cu specialişti şi cu expertiză adevărată, astfel încât, atât statul, cât şi angajaţii, dar mai ales pădurile ţării şi românii să aibă de câştigat".

"România are oameni de foarte bună calitate, specialişti adevăraţi, care pot face din această tranziţie un succes. Sectorul forestier nu are nevoie de informaţii false, mai ales dacă acestea vin din interiorul acestuia. Complexitatea relaţiei dintre om, pădure şi lemn, dincolo de toate asperităţile apărute între oameni în urma diseminării unor informaţii false, trunchiate sau interesate este amplă, dar funcţiile pădurii sunt aceleaşi: socială, economică şi de mediu. Iar rolul nostru este acela de a asigura locuri de muncă şi de a participa la dezvoltarea comunităţilor locale şi a economiei naţionale în ansamblu. Domeniul forestier are nevoie de coerenţă, de egalitate între competitorii din piaţă, fie că sunt companii de stat sau private (SRL-uri) în condiţiile suprapunerii de crize la nivel mondial (energie, inflaţie, război) şi are nevoie în special de investiţii majore în infrastructură, utilaje, formare profesională, investiţii care să fie făcute prin măsuri competitive de finanţare, similar celor din agricultură sau alte domenii", se menţionează în comunicatul citat.

Asociaţia Forestierilor din România este organizaţia patronală şi profesională a operatorilor economici din exploatări forestiere şi industrializarea lemnului, ce reprezintă, promovează, susţine şi apără interesele economice, juridice şi sociale ale membrilor săi în plan naţional şi internaţional.

Săptămâna trecută, pe 12 ianuarie, Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva a organizat, în faţa sediului Guvernului, un amplu miting pentru salvarea pădurilor proprietate publică a statului de la înstrăinare, la care au participat câteva sute membri de sindicat şi invitaţi din partea asociaţiilor profesionale şi patronale din domeniu.

Principalele revendicări ale protestatarilor au vizat: retragerea de la Guvern a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, precum şi exceptarea pădurilor de la aplicarea guvernanţei corporative.

Sindicaliştii au afirmat că Executivul a adoptat în mare grabă, în decembrie 2022, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, fără respectarea termenelor minimale de dezbatere publică prevăzute de lege, avertizează Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva.

Tot reprezentanţii Silva au atras atenţia asupra faptului că dacă toate activităţile comerciale ale regiilor autonome vor fi organizate în societăţi pe acţiuni sau în societăţi cu răspundere limitată, "lemnul românesc va încăpea pe mâinile anumitor grupuri de interese". 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-01-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE