2023-02-02 19:04

Șefa Penitenciarului Giurgiu, REVOCATĂ din funcţie, după ce ar fi fost în vacanțe cu interlopi

 |  12:37
Șefa Penitenciarului Giurgiu, REVOCATĂ din funcţie, după ce ar fi fost în vacanțe cu interlopi

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a anunțat că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a revocat-o din funcţie pe directoarea Penitenciarului Giurgiu, Alina Gheorghişor. Sindicaliştii susţin că Alina Gheorghişor ar avea legături de familie cu membri ai unei reţele infracţionale care se ocupă cu trafic de persoane, sclavie şi prostituţie.

”În data de 03.01.2023, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a revocat-o din funcţie pe directoarea Penitenciarului Giurgiu, Alina Gheorghişor, acuzată că ar avea în anturajul său membri ai unei reţele infracţionale (trafic de persoane, sclavie şi prostituţie), cu care şi-a făcut numeroase concedii de odihnă.

La începutul lunii noiembrie 2022, comisarul şef de poliţie penitenciară Alina Gheorghişor a fost numită la conducerea Penitenciarului Giurgiu, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), comisar şef de poliţie penitenciară Dan Halchin, fără acordul ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, potrivit Antena 3.

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) consideră că decizia ministrului Justiţiei de a o demite de la conducerea Penitenciarului Giurgiu pe Alina Gheorghişor a fost accelerată de faptul că, în data de 22.12.2022, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), comisar şef de poliţie penitenciară Dan Halchin, cu încălcarea cadrului legal în materie, a acordat directoarei cu probitate morală scăzută o majorare cu 50% a salariului de bază”, se arată într-un comunicat transmis marţi seară, de către sindicaliştii din ANP.

FSANP consideră ”ilegală şi abuzivă” decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de a majora salariul directoarei de la penitenciarul din Giurgiu, arătând că această decizie ”a stârnit revolta organizaţiilor sindicale prezente în cadrul şedinţei, dar şi indignarea tuturor poliţiştilor de penitenciare oneşti din sistem”.

Sursa foto: gandul.ro


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-01-04



Parerea ta...

OLGA
04 Ian 2023

Și mogîldea lider de sindicat fsanp a fost în acea vacanță cu doamna...
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE