2024-05-18 04:13

Gheorghe Dincă, CONDAMNAT definitiv la 30 de ani de închisoare

 |  15:27
Gheorghe Dincă, CONDAMNAT definitiv la 30 de ani de închisoare

Curtea de Apel Craiova a dat o sentință definitivă marți, 30 mai, în dosarul în care Gheorghe Dincă, în vârstă de 70 de ani, din Caracal, a fost acuzat de uciderea a două adolescente.

Gheorghe Dincă a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova la 30 de ani de închisoare pentru uciderea Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu.

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au menţinut maximul pedepsei prevăzut de lege, în cazul persoanelor peste 65 de ani.

În schimb, în cazul complicelui lui Dincă, Ştefan Risipiţean, pedeapsa a fost majorată de la şapte la 12 ani pentru viol.

Dincă este închis din anul 2019, la Penitenciarul Craiova.

El a mărturisit că a comis cele două crime, povestind și ce a făcut cu trupurile neînsuflețite ale Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu.

Declarațiile au fost scrise în fața anchetatorilor, însă bărbatul le-a povestit și unui coleg de celulă.

Procurorii DIICOT au susţinut că, pe 14 aprilie 2019, în jurul orelor 11:30, inculpatul a luat la ocazie o tânără de 18 ani, pe Luiza Melencu.

"Ulterior, inculpatul a transportat victima cu autoturismul, la locuința sa din municipiul Caracal, judeţul Olt, prin răpire, contrar voinței victimei, care s-a opus și a strigat după ajutor, aceasta fiind în imposibilitate să coboare din autoturism întrucât fusese legată de banchetă, iar portierele și geamurile nu puteau fi deschise din interior ca urmare a modificărilor aduse de inculpat”, au susţinut anchetatorii.

Mai departe, inculpatul ar fi sechetrat victima şi ar fi întreținut în mod repetat, mai multe raporturi sexuale cu acesta. Pe 17 aprilie, victima a fost ucisă.

Anchetatorii au stabilit că inculpatul a procedat în acelaşi fel în cazul unei alte tinere. Este vorba de Alexandra Măceșanu, de 15 ani, din Dobrosloveni, județul Olt.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-05-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE