2024-04-23 13:40

COTAR: „Petrecere BAAR, la Clubul Diplomaților, pe banii asiguraților RCA. Invitat special: vicepreședintele ASF!”

 |  11:03
COTAR: „Petrecere BAAR, la Clubul Diplomaților, pe banii asiguraților RCA. Invitat special: vicepreședintele ASF!”

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.), A.P.T.E. 2002 și A.P.U.L.U.M., au solicitat Guvernului Romaniei să plafoneze preţul poliţelor RCA care creşte aberant şi abuziv, în timp ce asigurătorii nu plătesc despăgubirile, se arată într-un un comunicat de presă al transportatorilor.

Potrivit acestora, profitul firmelor de asigurări care vând poliţe RCA a crescut, anul trecut, pe baza acestor majorări nejustificate, pe care nu le vede nici Consiliul Concurenţei, deşi practicile asigurătorilor sunt similare. Cu banii din acest profit, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) a plătit petrecerea de final de an, la Clubul Diplomaţilor, unde invitatul special a fost chiar responsabilul din ASF cu domeniul asigurărilor: Cristian Roşu. O fi conflict de interese?

"COTAR, APTE 2002, APULUM cere în continuare o intervenţie de urgenţă în sensul plafonării preţului poliţelor RCA, pentru a nu se crea aceeaşi situaţie ca în cazul falimentului City Insurance, spre care ne îndreptăm cu paşi mari. Sectorul de autoritate din cadrul ASF care se pretinde supraveghetorul pieţei de asigurări, în loc să semnaleze faptul că profiturile raportate de asigurători au crescut cu 200% în ultimele 12 luni, ca urmare a majorării tarifelor RCA şi a neplăţii daunelor, a susţinut de la început creşterile nejustificate de preţuri, dând vina pe unităţile reparatoare din România. Controalele în urma cărora s-au găsit nereguli nici măcar nu au fost la service-urile private româneşti, ci la unităţile reparatoare ale dealerilor de maşini", se arată în comunicat.

Anul trecut, COTAR a informat cu privire la piaţa de asigurări din România, cuprinse în Raportul European Insurance Overview - 2021 publicat de EIOPA (European Insurance Overview), în octombrie 2021: Cheltuielile administrative ale societăţilor de asigurări din România sunt cele mai ridicate din UE. În România, din 100 de lei colectaţi din RCA de la şoferii români, 56 de lei reprezintă cheltuielile administrative ale asigurătorilor, care se declară veşnic în pierdere şi achită un impozit nejustificat de mic sau nu achită impozit deloc.

Comparaţia între state, realizată pe baza datelor publicate de EIOPA, arată că în România a fost înregistrată cea mai mare valoare mediană a ratei cheltuielilor societăţilor de asigurare, de 56% (în anul 2020), continuând în 2021 şi 2022. La polul opus, există ţări în UE unde rata cheltuielilor administrative ale societăţilor de asigurări este de patru ori mai mică, aşa cum este cazul Luxemburgului, cu o mediană a ratei cheltuielilor de doar 14%.

Acelaşi raport arată că asigurătorii din România achită cel mai mic cost al despăgubirilor din Uniunea Europeană raportat la valoarea primelor încasate din RCA, respectiv doar 37%. În acest procent intră orice formă de despăgabuire, cum ar fi vatămări corporale, bunuri non-auto, daune externe, navale, etc. Practic, din fiecare 100 de lei încasaţi din RCA-ul plătit de şoferul român, DOAR 37 de lei reprezintă cheltuielile cu plata despăgubirilor companiilor de asigurări.

Potrivit aceluiaşi raport, România a înregistrat în anul 2020 cea mai mică valoare mediană a ratei daunei, calculată ca raportul dintre daunele plătite şi primele câştigate, aferentă activităţii de asigurări generale, comparativ cu celelalte state europene. În mod firesc, în ţările care înregistrează cel mai scăzut nivel al corupţiei şi cu instituţii funcţionale, nu sunt posibile dezechilibrele care există în România, în aceste state companiile de asigurări înregistrând valori duble ale costului despăgubirilor raportat la preţul RCA. Un astfel de exemplu este Islanda unde, potrivit Raportului EIOPA, cheltuielile cu despăgubirile reprezintă 76 de lei din 100 de lei încasaţi din RCA, Franţa (70%), Olanda (62%) şi Norvegia (61%), ţările unde s-au înregistrat cele mai mari valori mediane ale ratei daunei. Cifrele analizate în cadrul acestui raport sunt aferente anului 2020, adica înainte de majorarea cu peste 250% a tarifelor RCA care există astăzi.

Cristian Roşu, numit de Parlamentul României la conducerea acestui sector de activitate din cadrul ASF, ar fi trebuit să urmărească în mod real stabilitatea pieţei, prin stoparea comportamentul ilicit al companiilor de asigurări din România. Nu a făcut-o, a susţinut permanent aceste practice, a devenit purtătorul de cuvânt al asigurătorlor, iar la finalul anului a fost invitatul special al BAAR, la petrecerea de la Clubul Diplomaţilor. Asta după ce BAAR a mai făcut un joc sinistru: cu promisiunea de a oferi un preţ redus pentru poliţele RCA, a transferat toate maşinile de la "bonus" la "malus", adică şoferii care nu au făcut accidente deloc şi ar fi trebuit să beneficieze de "bonus", au fost trecuţi automat la grad de risc ridicat de accidente, ceea ce înseamnă că sunt obligaţi să plătească în plus 36%, iar baza de date va fi punctul de pornire pentru următoarele majorări ale tarifelor RCA, prin acest truc, informează COTAR.

Potrivit reprezentanților transportatorilor, Cristian Roşu, susţinătorul acestor nereguli din piaţă, din partea ASF, este acum un fel de "Don Corleone" al marii familii a asigurătorilor şi al BAAR, ceea ce explică petrecerea la care a fost invitat special.

"Vicepreşedintele ASF, Cristian Roşu, lasă impresia că-şi îndeplineşte atribuţiile, dar amenzile aplicate asigurătorilor sunt insignifiante în raport cu sumele de bani colectate de aceştia din vânzarea de poliţe RCA, pe care toţi românii sunt obligaţi prin lege să le plătească. Spre exemplu, o amendă de 422.600 lei, aplicată societăţii Euroins, reprezintă echivalentul a 20 de minute de vânzări de RCA dintr-o singură zi! Având în vedere cuantumul infim al amenzii, am fi tentaţi să credem că ea a fost aplicată pentru o încălcare minoră a legii. Însă, conform celor indicate chiar de ASF, amenda a fost aplicată pentru cea mai gravă încălcare a legii care poate fi comisă de un asigurător, şi anume refuzul de a-şi constitui şi evidenţia rezervele de daună, conform legii. Cu alte cuvinte, autoritatea a constatat că Euroins nu-şi poate îndeplini cea mai importantă obligaţie care justifică existenţa sa - plata despăgubirilor - iar pentru această faptă a aplicat o amendă echivalentă a 20 de minute de încasări pentru acest asigurător", se arată în comunicat.

Aceste nereguli grave nu sunt incidente izolate, ci reprezintă o constantă în activitatea Euroins, care, potrivit susţinerilor ASF, se află sub supraveghere intensă tocmai din această cauză. ASF a primit încă din vara anului trecut solicitări de informaţii oficiale din partea COTAR. Aceste solicitări vizau legalitatea constituirii rezervelor de daună de către Euroins pentru dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată, adică tocmai subiectul ultimului control desfăşurat de ASF şi în urma căruia, pe lângă amenda ridicol de mică aplicată, în sarcina asigurătorului a fost stabilită obligaţia de a inventaria, până la data de 31.12.2022, dosarele de daună aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect pretenţiile formulate de terţi împotriva asigurătorului.

COTAR, APTE 2002, APULUM au atras atenţia asupra faptului că în piaţa de asigurări RCA există o nouă bombă cu ceas care deţine 41% din cota de piaţă, campioană a reclamaţiilor şi a litigiilor în instanţă pentru neplata despăgubirilor, adică la fel cum era City Insurance. Toţi consumatorii de asigurări trebuie să ştie dacă Euroins este în măsură să-şi îndeplinească obligaţiile de despăgubire sau dacă, sub atenta supraveghere a ASF, după falimentul City Insurance s-a ajuns din nou la situaţia în care poliţele emise de cel mai mare asigurător RCA din România sunt simple hârtii fără acoperire.

"Cerem încă o dată plafonarea RCA la tarifele de referinţă, afişate pe site-ul ASF, pentru o perioadă de minimum 6 luni. Cerem controale de fond la toate companiile de asigurări, ţinând cont de faptul că în ultimii 20 de ani nu s-au făcut deloc. Aşteptăm în continuare poliţele RCA emise de CEC Bank, aşa cum a dat dispoziţie premierul României", concluzionează reprezentanţii COTAR.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-01-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE