Andreea Chiţu a câştigat Grupa A a categoriei, după două succese, cu Xenia Danilovici (Belarus) şi cu cvadrupla campioană continentală Natalia Kuziutina (Rusia), calificând-se în semifinale. În această fază, sportiva stelistă a trecut de iberica Ana Perez Box, iar în ultimul act s-a duelat cu Odette Giuffrida (Italia), vicecampioană olimpică în 2016. Andreea Chiţu a fost învinsă însă cu 1-0 şi a obţinut astfel medalia de argint.
Palmaresul Andreei Chiţu (32 de ani): trei medalii mondiale (argint în 2014, 2015, bronz în 2011), patru continentale (aur în 2012, argint în 2013, bronz în 2014, 2016) şi una la Jocurile Europei (aur în 2015).