2021-07-28 17:17

Dicuţii privind liberalizarea completă a accesului lucrătorilor români pe pieţele muncii din UE

 |  15:01
Dicuţii privind liberalizarea completă a accesului lucrătorilor români pe pieţele muncii din UE

Libera circulaţie a cetăţenilor Uniunii Europene şi perspectiva liberalizării complete a accesului lucrătorilor români şi bulgari pe pieţele muncii din statele membre, începând cu 1 ianuarie 2014, vor fi abordate marţi şi miercuri de ministrul britanic pentru Europa, David Lidington, în discuţiile cu oficialii de la Bucureşti.

Lidington începe marţi o vizită în ţara noastră, la invitaţia ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, informează MAE într-un comunicat.

Programul vizitei include miercuri convorbiri oficiale cu ministrul Titus Corlăţean şi cu secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba.

Vizita va avea componentă atât bilaterală, pornind de la Parteneriatul Strategic între România şi Regatul Unit, cât şi europeană şi internaţională.

Pe agenda întrevederilor figurează subiecte de ordin internaţional, precum  cele privind Primăvara Arabă, situaţia politică şi strategică din Afganistan, Siria şi Libia.

Totodată, vor fi discutate teme aflate pe agenda europeană, cu accent pe aspecte legate de viitorul Europei, extinderea UE, Parteneriatul Estic, agenda de creştere economică a UE, inclusiv din perspectiva discuţiilor la proximul Consiliu European. În acest context, urmează a fi abordate, între altele, evoluţiile din Balcanii de Vest şi Republica Moldova.

De asemenea, oficialul britanic va fi primit marţi de prim-ministrul Victor Ponta, potrivit Agerpres.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 639874-03-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE