2021-09-21 23:00

Complexul industrial Kaesong: Niciun angajat nord-coreean nu s-a prezentat la serviciu

 |  11:41
Complexul industrial Kaesong: Niciun angajat nord-coreean nu s-a prezentat la serviciu

Niciun angajat nord-coreean nu era prezent marţi dimineaţă în complexul industrial intercoreean Kaesong, la o zi după anunţul făcut de Phenian că îşi va retrage cei 53.000 de cetăţeni din zonă şi va închide temporar complexul, relatează AFP.

“Până în prezent, niciun angajat nord-coreean nu s-a prezentat la lucru în această dimineaţă”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului sud-coreean al Unificării.

Aproximativ 53.000 de nord-coreeni lucrează pentru cele 123 de firme sud-coreene prezente în complexul ce se află la 10 kilometri de frontiera comună, pe teritoriul Coreii de Nord.

“Ne vom retrage toţi angajaţii” de la complexul industrial Kaesong, a declarat luni Kim Yang Gon, un responsabil cu rang înalt în cadrul partidului comunist, într-un comunicat difuzat de agenţia nord-coreeană KCNA.

O preţioasă sursă de valută, de care Coreea de Nord are mare nevoie, complexul Kaesong, inaugurat în 2004, a rămas mereu deschis, în pofida crizelor repetate din peninsulă, cu excepţia unei singure zile, în 2009. Phenianul a blocat, atunci, accesul în complex, în semn de protest faţă de efectuarea unor manevre militare comune americano-sud-coreene.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 639877-04-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE