2021-04-15 11:03

Premieră în turismul românesc: charter de croaziere pe Nil, după creșterea solicitărilor pentru vacanțe în Egipt

 |  23:01
Premieră în turismul românesc: charter de croaziere pe Nil, după creșterea solicitărilor pentru vacanțe în Egipt

Destinația preferată a românilor pentru vacanța de primăvară este Egiptul. Solicitările pentru un sejur într-una dintre stațiunile de la malul Mării Roșii au crescut de la începutul anului de peste 10 ori față de aceeași perioadă din 2019. În premieră, două nave de croazieră de 5 stele din grupul Steigenberger vor naviga cu turiști pe ruta Luxor - Aswan - Luxor.

„Cei care doreau până acum să viziteze zona încărcată de istorie a Egiptului Antic zburau pâna la Hurghada sau Cairo, iar apoi erau transportați cu autocarele până în Luxor pentru a se îmbarca pe vasul de croazieră. Dată fiind cererea uriașă, vom lansa curse charter în colaborare cu Tarom începând cu 2 aprilie și până la finalul lunii mai, astfel încât turiștii vor ajunge direct în Luxor, de unde vor urca pe una dintre cele două nave de croazieră de lux, Jaz Crown Jewel și Steigenberger Regency. Acestea vor opri în fiecare dimineață într-un alt port, oferind posibilitatea turiștilor să viziteze în excursii de o zi cele mai cunoscute atracții turistice ale Egiptului," a anunțat Alexandru Mărginean, Director general al Karpaten Turism, turoperatorul care lansează oferta pentru turiști.

În acest moment există 8 zboruri din București, 3 din Cluj și câte unul din Iași și Timișoara, iar agenția ia în considerare suplimentarea acestui număr pentru a acoperi solicitările. 

„Costul unui sejur începe de la 449 euro de persoană și include transport cu avionul București - Luxor și retur, transfer de la aeroport la vapor, 7 nopți cazare pe vasul de croazieră cu pensiune completă, taxele de aeroport, precum și un bagaj de cală și unul de mână, de persoană. De asemenea, turiștii pot achiziționa un pachet de excursii opționale sau pot face o extensie de sejur în Hurghada pentru mai multă relaxare la Marea Roșie," a mai precizat  Alexandru Mărginean, Director general al Karpaten Turism.

Interesul românilor pentru vacanța de primăvară sau de Paște în Egipt este amplificat de faptul că Egiptul nu se află pe lista țărilor din zona galbenă, astfel încât în afara testului PCR la plecare, nu este necesară carantina la revenirea din concediu. 

În plus, opțional, este posibilă încheierea unei asigurări storno care permite rambursarea integrală a costului pe sejur în cazul în care călătoria nu mai este posibilă.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-03-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE