2024-04-25 09:02

Palatul Elisabeta poate fi VIZITAT în acest weekend. Principalele atracții din reședința familiei regale

 |  21:53
Palatul Elisabeta poate fi VIZITAT în acest weekend. Principalele atracții din reședința familiei regale

În acest weekend, Palatul Elisabeta este deschis pentru public, iar vizitatorii pot admira, printre altele, atât încăperile reședinței familiei regale, dar și un automobil special, primit de Regele Mihai în anul 1936.

Palatul Elisabeta a fost construit în 1935, în doar un an, iar arhitecții au îmbinat două stiluri, cel maur și cel brâncovenesc. În curtea Palatului se află expus automobilul preferat al Regelui Mihai. Acesta este vedeta expoziției speciale care are loc în fiecare weekend din luna august.

Mașina este un cadou primit de Regele Carol de la președintele Cehoslovaciei. Are un număr personalizat și e fabricată la Praga în 1936.

Automobilul Aero 30 Roadster are un motor de 1.000 centimetri cubi, în 2 cilindri, doar 28 de cai putere și atinge viteza de 100 km/h. Au fost fabricate doar 7700 de bucăți. Regele Mihai a condus această mașină vreme de câțiva ani.

Celălalt punct de interes deschis publicului este biroul majestății sale, locul unde lucra și semna documentele regale Regele Mihai. Aici sunt păstrate intacte toate detaliile vremii și o mulțime de obiecte personale.

Merită văzută și impetuoasa sufragerie, încăperea unde mânca familia regală, dar și alte încăperi pline de istorie, unde pot fi admirate lucrări din interbelic.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-08-12



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE