Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă cel puţin 14 ani. Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulaţia trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km/h.
Amenzi cuprinse între 200-400 de lei vor fi aplicate şi pentru neridicarea de către operator a trotinetelor electrice staţionate neregulamentar.
Amplasarea trotinetelor, atât de către operatori, cât şi de către utilizatori, este interzisă: pe trotuare cu lăţimea mai mică de 2 metri; în zona staţiilor de transport în comun; pe aliniamentele clădirilor, gardurilor sau podurilor (sprijinite de acestea); în zonele trecerilor de pietoni; în locurile de parcare special amenajate pentru autoturisme; pe spaţiile verzi; în intersecţii şi la mai puţin de 10 metri de intersecţii; pe malurile râurilor sau lacurilor; în zonele de acces în grădiniţe, şcoli, licee, universităţi, pieţe agroalimentare, complexe comerciale.
Parcarea trotinetelor electrice se face pe trotuar, în zone special amenajate. Utilizatorii pot parca trotinetele electrice în zonele stabilite de către operator (unde este posibil), cât mai departe de carosabil şi în locurile unde nu încurcă circulaţia pietonală.
Este obligatorie purtarea căștii de protecție de conducătorii de trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.
De asemenea, trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare vizibile, dispozitive reflectorizant-fluorescente, sistem de frânare eficace şi sistem de avertizare sonoră.
Se interzice circulaţia pe drumurile publice a mai mult de o persoană pe un singur vehicul/dispozitiv electric. Trotinetele electrice, atunci când circulă pe drumurile publice în grup, trebuie conduse numai pe un singur rând.
În timpul circulaţiei pe drumurile publice, utilizatorii de trotinete electrice sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate.
Totodată, este interzis utilizatorului de trotinetă electrice să facă depăşiri ale autovehiculelor aflate în mers, precum şi să conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise.
Este interzis utilizatorului de trotinetă electrică să circule pe trotuare, cu excepţia cazului în care pe trotuare sunt amenajate piste speciale destinate bicicletelor şi trotinetelor electrice sau trotineta electrica este transportată fără acţionare electrică pentru a fi parcată.
Este interzis utilizatorului de trotinetă electrică să circule pe aleile din parcuri sau grădini publice, precum şi pe străzile şi drumurile din categoria P (pietruite) şi NR (nereabilitate).
Este interzisă circulaţia trotinetelor electrice care depăşesc viteza maximă de 25 de kilometri pe oră, precum şi conducerea trotinetei electrice fără a ţine ghidonul. Totodată, se interzice folosirea de accesorii sau dispozitive mobile (telefon, smartphone, tablete, etc), inclusiv căşti audio.
Se interzice parcarea trotinetelor pe carosabilul auto sau pe pistele de biciclete.
Operatorii au obligaţia de a muta trotinetele electrice în zonele stabilite în cazul în care există trotinete electrice staţionate mai mult de 6 ore în afara acestora. Operatorii vor limita din aplicaţiile proprii circulaţia şi parcarea trotinetelor în zona Centrului Vechi. Municipalitatea va stabili zonele de restricţie privind circulaţia trotinetelor electrice.
Operatorul va fi obligat să ridice trotinetele electrice staţionate în locaţiile interzise în maxim trei ore după ce a fost notificat în prealabil de către autorităţi. În caz contrar, acestea vor fi ridicate de Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti sau Poliţia Locală de sector, fiind aplicată o taxă de ridicare de 50 lei/trotinetă. În continuare, se va aplica o taxă de 5 lei/zi/trotinetă, pentru depozitare.