2020-10-21 22:49

De acum și până în septembrie: IMPORTANTE expoziții pe care le poți vedea

 |  14:59
De acum și până în septembrie: IMPORTANTE expoziții pe care le poți vedea

Încet, încet trebuie să ne reluăm bunele obiceiuri…Mai ales în ceea ce privește cultura, atât metaforic cât și real vorbind, greu încercată. Iată că, respectând precauțiile de rigioare, muzee bucureștene și din țară încearcă să ofere un festin cultural prin expoziții de excepție.

Astfel, din 12 august și până pe 15 septembrie, Muzeul Național al Țăranului Român din București  prezintă “Horia Bernea: De la grădină la iconostas”. Expoziția marchează evoluția artistului Horia Bernea de la etapa conceptualistă, abstractă și întoarcerea graduală spre arta figurativă, demonstrând, încă o dată, că arta este un ajutor în supraviețuirea spirituală. Operele sunt redate cu instrumentele unui artist care nu a negat nici arta contemporană, nici tradiția. Evenimentul comemorează 20 de ani de la moartea artistului Horia Bernea.

Un muzeu dispărut

Muzeul Municipiului București vă invită să vizitați la Palatul Suțu, până pe 27 septembrie, expoziția tematică „Muzeul Simu și Pinacoteca București”. Această expoziție tematică prezintă un muzeu dispărut, ducând mai departe povestea familiei Simu, și oferă o imagine asupra colecționismului de la începutul secolului XX. Opere de artă, obiecte de patrimoniu sau documente valoroase, expuse la Palatul Șuțu, sunt dovezi din perioada înfloritoare a celui mai valoros muzeu privat de artă din România interbelică.

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck din București prezintă din 6 august și până pe 18 octombrie expoziția  „Carol Popp de Szathmari, desenator și acuarelist”. Este vorba despre 20 de lucrări deosebite din colecția de artă grafică realizată de Carol Popp de Szathmári, primul pictor din spaţiul românesc puternic atras de tematica etnografică și de cea orientală, ambele ocupând un loc important în ansamblul operei sale, rar expuse, vor putea fi admirate ca o continuare a conceptului expozițional de promovare a caselor - atelier de artist.

Expoziție-eveniment

Muzeul de Artă din Craiova prezintă din 16 iulie și până pe 1 septembrie   „Ion Țuculescu - Reconstituirea”. Expoziția înglobează toate elementele necesare pentru a observa parcursul și evoluția artistului Ion Țuculescu, fiind o ocazie perfectă pentru a vedea lucrări ce nu au mai fost expuse de peste un deceniu. Pe simezele expoziției sunt prezentate cicluri din creația artistului, dar și desene științifice care reflectă, deopotrivă, anvergura cercetărilor sale. Expoziția marchează 110 ani de la nașterea artistului Ion Țuculescu.

Nu în ultimul rând, la Muzeul de Artă Constanța, din 6 august și până pe 30 septembrie poate fi admirată o frumoasă expoziție-eveniment, care prezintă lucrările semnate de Magdalena Rădulescu. Una dintre marile pictorițe ale secolului al XX-lea din România, considerată cea mai frumoasă artistă a avangardei interbelice. Expoziția reunește lucrări de grafică din colecția lui Cătălin Casperschi care se alătură picturilor din colecția Muzeului de Artă Constanța, cele mai multe dintre ele făcând parte din donația Cellei Serghi, bună prietenă a Magdalenei Rădulescu.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-08-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE