În zona Muzeului Naţional de Istorie a României, Teatrul Ion Creangă îi invită pe copii duminică, de la ora 11.00, la un atelier interactiv - spectacol muzical. În aceeaşi zonă, de la ora 18.00, actorii Teatrului Masca vor prezenta spectacolul „Clovnii”.
În apropierea Muzeului Naţional de Artă al României, tot de la ora 18.00, copiii vor putea urmări spectacolul de teatru „Motanul Încălţat” al Teatrului Ţăndărică.
În Piața Universității, de vineri și până în 5 iunie va avea loc cea de-a 66-a ediţie a expoziţiei internaţionale anuale „World Press Photo”. Expoziţia cuprinde 120 de fotografii ce surprind evenimente importante din întreaga lume: de la războiul din Ucraina şi impactul acestuia asupra oamenilor, până la efectele crizei climatice şi protestele din lume.
Totodată, bucureştenii și nu numai vor putea vizita expoziţii tematice ale Muzeului municipiului Bucureşti la Casa Filipescu Cesianu, în intervalul orar 10.00 - 17.30. Este vorba despre expoziţiile permanente „Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute” şi „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani”, precum şi despre expoziţia tematică „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani”.
Program artistic
Piaţa Universităţii
10:00 – 22:00: Expoziţia „World Press Photo” (Fundaţia Eidos)
Zona Calea Victoriei – Muzeul Naţional de Istorie a României
11:00 – 12:00: Atelier interactiv – spectacol muzical (Teatrul Ion Creangă)
18:00 – 19:20: Spectacol de teatru – „Clovnii” (Teatrul Masca)
Zona Calea Victoriei – Muzeul Municipiului Bucureşti - Casa Filipescu Cesianu
10:00 – 17:30:
- Expoziţia permanentă „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”
- Expoziţia permanentă „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani”
- Expoziţia tematică „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani”
Zona Calea Victoriei – Muzeul Naţional de Artă al României
18:00 – 19:00: Spectacol de teatru – „Motanul Încălţat” (Teatrul de Animaţie Ţăndărică)
Trafic rutier restricționat în zonă
În data de 7 mai 2023, pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta, strada Ştirbei Vodă între Calea Victoriei şi Dem. I. Dobrescu. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.
Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum şi către unităţile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricţiilor pe următoarele străzi: strada Frumoasă între strada Sevastopol şi Calea Victoriei, strada Gina Patrichi între bulevardul Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei, Calea Griviţei între strada Constantin Budişteanu şi Calea Victoriei, cu menţiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecţionat către aleea din faţa Palatului Ştirbei, apoi către strada Banului.
Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 22:00 până la ora 09:00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.