”La sfârşit de săptămână vă propun să vizitaţi Arcul de Triumf, un simbol al Capitalei. Bucureşteni sau turişti, cei care vor urca în interior se vor bucura de o panorama unică asupra oraşului cu ajutorul celor patru lunete amplasate pe terasa monumentului”, a transmis, duminică, primarul general al Capitalei.
Potrivit acestuia, ”sculpturile şi benzile desenate expuse în interiorul Arcului, reinterpretări contemporane ale monumentului sunt deosebit de interesante”.
”În prima parte a expoziţiei, veţi descoperi lucrările de bandă desenată a patru artişti care au transpus motivul Arcului de Triumf: Alexandru Ciubotariu, Octav Ungureanu, Robert OBERT şi Ionuţ Popescu, iar în a doua parte a expoziţiei, regăsiţi lucrările a cincisprezece elevi de la liceele bucureştene „Nicolae Tonitza” şi „Dimitrie Paciurea””, a mai transmis Nicuşor dan.
Arcul de Triumf rămâne deschis în fiecare sâmbătă şi duminică, între orele 12.00 – 20.00, până în data de 16 octombrie, iar accesul este gratuit.