2024-04-25 14:32

Sorana a părăsit lamentabil turneul de la Wimbledon după ce a avut 3-0 în decisiv

 |  19:34
Sorana a părăsit lamentabil turneul de la Wimbledon după ce a avut 3-0 în decisiv

Sorana Cîrstea, locul 32 WTA, a fost învinsă, miercuri, în trei seturi (6-3, 1-6, 7-5) de către jucătoarea germană Tatjana Maria (103 WTA) şi a părăsit turneul de la Wimbledon în turul al doilea.

Cîrstea a cedat primul set în 33 de minute, cu 3-6, după ce a fost condusă cu 3-0 şi 5-2. În setul secund, Sorana a reuşit o evoluţie aproape fără cusur și s-a impus clar cu 6-1. Setul decisiv a început tot cu Sorana la cârma jocului, sportive noastră conducând cu 3-0. Tatjana Maria a revenit şi a egalat la 3, apoi a pierdut serviciul în favoarea Soranei, dar s-a impus, surprinzător, cu 7-5, făcând pasul spre turul al trei.

Cîrstea, care anul trecut a ajuns până în setul al treilea la All England Club, a avut un procentaj mai mic la mingile de break fructificate, a dominat la mingile direct câştigătoare, 36-17, dar a făcut multe erori neforţate (34-18), fiind depăşită de Maria cu doar un punct la total, 89-88.

De remarcat că Sorana Cîrstea o învinsese pe Tatjana Maria în toate cele trei meciuri directe de până acum, cel mai recent luna trecută, în primul tur la Roland Garros, cu 6-3, 6-3.

Cîrstea s-a ales cu un cec de 78.000 de lire sterline.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-06-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE