2024-04-26 02:13

UEFA reacționează după “gesturile” lui Ronaldo și Pogba

 |  19:25
UEFA reacționează după “gesturile” lui Ronaldo și Pogba

UEFA îi atenționează pe jucători să nu mai dea la o parte sticlele cu băuturi care provin de la anumiți sponsori, după gesturile făcute de Cristiano Ronaldo şi Paul Pogba. Forul european nu a luat nicio măsură disciplinară până în momentul de față, însă nu e exclus să treacă la sancțiuni dacă respctivele gesturi se vor mai repeta.

Managerul competiţiei, Martin Kallen, a asigurat că problema principală a fost gestul lui Ronaldo, dar că există o oarecare înţelegere faţă de jucătorii care adoptă acest comportament, faţă de alcool, din motive religioase. Kallen a subliniat că regulile turneului impun neapărat respectarea acordurilor UEFA cu sponsorii, deoarece jucătorii primesc în mod indirect bani din veniturile din contractele comerciale ale Euro 2020, prin intermediul federaţiilor lor naţionale şi prin intermediul cluburilor de la care provin. Cele 24 de federaţii naţionale care participă la Euro 2020 vor împărţi 371 de milioane de euro premii în bani, iar campioana va primi până la 34 de milioane de euro.

Responsabilii relaţiilor cu mass-media de pe cele 11 stadioane din Europa ar trebui, de asemenea, să ajute la îndepărtarea sticlelor de bere înainte de sosirea unui jucător musulman.

Coca-Cola şi Heineken se numără printre cei 12 sponsori de nivel înalt ai turneului şi contribuie la veniturile totale ale turneului, de aproape două miliarde de euro.

La conferinţa de presă de luni, cu o zi înainte meciului dintre Portugalia şi Ungaria, Ronaldo a îndepărtat din faţa sa două sticle de Coca-Cola şi luat una de apă, spunând "apă!", un îndemn la a nu bea celebra băutură răcoritoare. La rândul său, francezul Paul Pogba a luat o sticlă de bere (fără alcool) care se afla în faţa sa şi a pus-o sub masă, la o conferinţă de presă de la Euro 2020, scrie News.ro.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE