2021-09-21 23:48

Steaua şi Astra au început războiul înaintea dublei decisive din această săptămână

 |  19:24
Steaua şi Astra au început războiul înaintea dublei decisive din această săptămână

Florentin Dincă

Dubla Steaua - Astra din această săptămână poate fi decisivă în privinţa câştigării titlului în aceste sezon. Cele două echipe sunt despărţite de şase puncte în fruntea clasamentului, însă campioana en-titre are două restanţe de jucat faţă de adversarul său, cu „U” Cluj şi Concordia Chiajna. Primul meci dintre Steaua şi Astra are loc miercuri, pe Arena Naţională, în timp ce al doilea se va disputa sâmbătă, la Giurgiu. Oficialii celor două formaţii au început războiul declaraţiilor, fiecare încercând să-şi atragă în special arbitrajul, cel care va cântări enorm în rezultatele finale ale întâlnirilor.

Primul care a scos sabia din teacă a fost Meme Stoica, managerul stelist acuzând maniera de arbitraj cu ajutorul căreia a Astra a învins Viitorul Constanţa. Şi mai precis penalty-ul, hilar de-a dreptul, din care giurgiuvenii au deschis scorul şi şi-au uşurat munca spre victoria finală (2-0). “Sper să avem un arbitraj corect, nu ce am văzut la Astra-Viitorul. Penalty-ul de la acest meci i-l propun lui Fox Mulder (n.r. agentul din serialul Dosarele X)” , a declarat ironic Mihai Stoica.

Dinu Vamă: Să le fie ruşine

Răspunsul Astrei nu a întârziat să apară. Preşedintele Dinu Gheorghe, altădată amic bun cu Meme, l-a atacat pe acesta sub centură: “Mihai Stoica să-şi vadă de treburile lui. Dacă acuză aşa, atunci pot fi şi eu golan. Mă aşteptam din partea lui să fie mai echilibrat, asta e lipsă de bun simţ. Să-i fie ruşine lui Mihai Stoica pentru aluzia cu Fox Mulder, că echipa sa a primit 8-9 puncte cadou”. Iar oficialul liderului din Liga 1 nu s-a oprit aici şi şi-a continuat tirada: “Am înţeles că Steaua a câştigat meritat la Piatra Neamţ. Era normal să învingă. E diferenţă mare între cele două echipe. Eu n-am văzut meciul, dar am înţeles că steliştii au zburdat pe teren. Ceahlăul n-a avut nici o şansă. Dacă Steaua va câştiga ambele meciuri cu noi, ar fi greu s-o mai opreşti din cursa spre titlu. Steaua are prima şansă, e experimentată. După cum spunea domnul Iordănescu, Astra n-are nici o şansă cu Steaua. E mobilizare generală pentru victoria Stelei. Poate că o să ne ia şi în Armată înaintea acestor două meciuri”.

Niculae nu mai e aşa de optimist

Dacă în urmă cu câteva zile, patronul astralilor Ioan Niculae deborta de optimism: “Acum îmi dau seama că aceia care susţineau că unele meciuri sunt trucate de arbitri, aveau dreptate. Mă frecam la ochi când vedeam ce se întâmplă în meciul de la Galaţi (n.r. - Oţelul - Steaua scor 1-1). Recunosc că în continuare mi-e frică de arbitri. Din punct de vedere al jocului, mi-e mai frică de Petrolul decât de Steaua. Dacă sunt mai buni, să ne bată acum”. După etapa a 18-a, în care ambele echipe au învins simetric (2-0), Niculae şi-a schimbat optica cu privire la meciurile din această săptămână: “Avem un moral excelent. Cu Steaua, băieţii trebuie să joace cât de cât aproape de valoarea lor maximă, ca să poată avea un rezultat pozitiv. Nu suntem favoriţi. Orice rezultat e posibil”.

Meme se roagă de fani

În ultimele meciuri din Bucureşti, fie că au fost în Ghencea (campionat şi Cupă), fie pe Arena Naţională (FC Basel, în Liga Campionilor), suporterii stelişti şi-au abandonat echipa favorită. Meme Stoica îi imploră acum, mai mult ca niciodată, pe fani să umple miercuri seară Arena Naţională la meciul cu Astra: “Avem zece victorii şi cinci remize, dar asta contează mai puţin. Urmează finala campionatului. Miercuri avem mai mare nevoie de fani mai mult decât oricând în ultima perioadă. Îi rog din suflet să lase tot la o parte şi să vină pe Arena Naţională să susţină echipa, pentru că alături de ei am câştigat anul trecut meciuri importante”.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2013-12-15



Parerea ta...

HAI STEAUA
18 Dec 2013

Steaua va castiga sigur
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE