2024-04-18 21:58

Simona Halep s-a retras de la Bad Homburg: Îmi pare rău și sunt tristă

 |  09:26
Simona Halep s-a retras de la Bad Homburg: Îmi pare rău și sunt tristă

Simona Halep s-a retras de la Bad Homburg, turneu considerat ultima repetiţie înainte de Wimbledon. Numărul 3 mondial a resimțit dureri după accidentarea de la Roma, când a suferit o ruptură musculară la gamba stângă, și a decis să renunţe la turneul din Germania.

Din cauza accidentării de la Roma, Simona Halep fusese nevoită să se retragă și de la turneul de la Roland Garros, iar competiția pe iarbă de la Bad Homburg era primul concurs la care participa după accidentare.

Simona Halep s-a retras de la Bad Homburg, competiţie care se desfăşoară în Germania în perioada 20-26 iunie. Halep a ajuns în Germania la începutul săptămânii, a efectuat câteva antrenamente pe iarba de la Bad Homburg și aștepta cu încredere ediția inaugurală a competiției cu premii totale de 235 000 de dolari. 

Simona Halep urma să fie principala favorită a turneului de la Bad Homburg, însă din cauza problemelor fizice a fost nevoită să se retragă din competiție. Timpul de refacere după ruptura musculară suferită la Roma a fost prea scurt.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE