2024-04-20 10:41

Recensământul VACCINAȚILOR din fotbalul românesc!

 |  17:52
Recensământul VACCINAȚILOR din fotbalul românesc!

Federația Română de Fotbal anunţă că în acest moment, în primele trei eşaloane fotbalistice, adică la cele 136 de formaţii, peste 50% dintre jucători sunt vaccinaţi cu schema completă, procent superior ratei de imunizare la nivel naţional, care se află sub 40%!

În ceea ce priveşte staff-ul (tehnic, suport sau medical), procentul este de peste 80%. Mai mult decât atât, sunt cinci formaţii, două în Liga 2 şi trei în Liga 3, ale căror delegaţii sunt vaccinate în proporţie de 100%!

La nivelul instituţiei FRF, 95% dintre angajaţi sunt vaccinaţi, iar în cadrul staff-urilor tuturor echipelor naţionale procentul este de 100%. În plus, la ultima acţiune a primei reprezentative, procentul jucătorilor vaccinaţi a fost de aproape 80%!

În ceea ce priveşte arbitrii, la Liga 1, 98,25% este procentul celor vaccinaţi, adică dintr-un total de 57 de persoane una singură nu este vaccinată. Aceasta se află însă în perioada cuprinsă între a 15-a şi a 180-a zi de la testarea pozitivă Covid-19. La Liga 2, din cei 87 de arbitri doar 5 nu sunt vaccinaţi, un procent de 94,25%, iar la Liga 3 procentul este de 82,07%, mai exact sunt 45 de arbitrii din cei 251 care încă nu s-au vaccinat.

Referitor la observatorii de arbitri, dintr-un total de 141 de persoane, în toate cele trei eşaloane, 34 încă nu s-au vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2, rezultând un procent de 75,9%.

“Traversăm din nou o perioadă grea la nivel naţional, iar în ceea ce priveşte sportul din România arenele sportive sunt din nou închise. Trebuie să avem încredere în oamenii de ştiinţă! Astfel, Federaţia Română de Fotbal face apel către toţi practicanţii şi suporterii fotbalului să urmeze recomandările experţilor care stau în spatele dezvoltării vaccinului. Vaccinarea este drumul cel mai scurt spre o viaţă normală!“, a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-11-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE